Vladimir Putin propune Dumei de Stat retragerea Rusiei din GRECO

M.C.
Internaţional / 9 ianuarie 2023

Vladimir Putin propune Dumei de Stat retragerea Rusiei din GRECO

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a prezentat astăzi Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, un proiect de lege privind ieşirea ţării din Convenţia penală privind corupţia a Consiliului Europei şi retragerea din Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), transmite EFE,conform Agerpres.

Respectivul document, care vizează ieşirea Rusiei din convenţia semnată în ianuarie 1999, a fost inclus între proiectele camerei inferioare a legislativului rus.

În anexele proiectului de lege, Putin şi-a argumentat propunerea invocând decizia Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei (CoE) de a retrage Rusiei calitatea de membru al GRECO, care monitorizează îndeplinirea acordului.

''Conform acestei decizii, Rusia pierde calitatea de stat membru al GRECO, cu excepţia cazurilor în care GRECO monitorizează îndeplinirea angajamentelor făcute de ţara noastră, însă Rusia pierde dreptul de a participa la dezbaterea sau aprobarea rapoartelor, precum şi dreptul de vot'', a arătat Putin.

Proiectul de lege menţionează că este vorba despre o situaţie inadmisibilă pentru Rusia, motiv pentru care se propune ieşirea ţării din Convenţia penală privind corupţia şi retragerea din GRECO.

Moscova a anunţat că se retrage din Consiliul Europei în martie 2022, după 26 de ani de participare, ca urmare a invaziei ruse din Ucraina şi după ce Comitetul de Miniştri al CoE a declanşat articolul 8 din statutul său pentru a exclude Rusia, aminteşte EFE.

Potrivit Indicelui de percepţie a corupţiei publicat de organizaţia neguvernamentală Transparency International, Rusia ocupă locul 136 din 180, cu 29 de puncte pe o scară de la 0 (total corupt) la 100 (total necorupt).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. oare cum se face ca ce a zis la un moment dat in spate dom' bancher vali (cu rusia rupta in bucati, cu noile state post-rusia luptandu-se intre ele etc...etc...) a fost preluat drept narativ de multi analisti de top, inclusiv de consultantul senior al SUA Kissinger ?

    Great minds think alike .... chiar daca una dintre ele e cenzurata uneori barbar pe un site necunoscut 

    revenind:  

    TOT CE AM ZIS SE VA IMPLINI. 

    TOATE LEGARILE DIN VIITOR AU FOST FACUTE, TOATE VRAJILE AU FOST ARUNCATE.  

    TOTUL E SORTIT SI E IN DESFASURARE.  

    Destul a facut rau Rusia tuturor vecinilor ei, avand o doctrina imperiala si post-imperiala bazata pe bullying-ul asupra tuturor vecinilor ei. E destul.  

    A venit timpul mortii Rusiei. Si plata karmica a tuturor rautatilor facute de ea.  

    Inclusiv Romaniei.  

    Caci cine da in tara mea, e sortit si merita sa moara, indiferent de mijloace si modalitati. Uneori neconventionale.  

    Par nebun?  

    Si ce daca? nu dau 2 lei pe opiniile unor pitecantropi inferiori.  

     

    CONTEAZA CA FACTUAL SE INTAMPLA CE ZIC ! La un moment dat, pe firul timpului, se intampla tot ceea ce povestesc! ...

    si acum tin minte cu amuzament cum eram demolat sistematic prin martie-aprilie-mai 2022 de troli si postaci pro-rusi cand postam ca Rusia o s-o ia in barba...eh... unde or fi acei troli rusi acum? ... s-or fi retras inapoi sub piatra natala de unde aparusera? ...  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb