VOCI O speranţă legitimă în faţa grupurilor ilegitime

Atât rapoartele SRI prezentate anual în faţa Parlamentului, dar şi ieşirile în presă ale şefilor instituţiei, oricare au fost ei, au avut de regulă un inconfundabil miros de tămâie, dincolo de care era extrem de greu, ca să nu spunem imposibil, de identificat un enunţ cu o consistenţă cât de cât clară. Sigur că zona de activitate a Serviciului nu se prea pretează la transmisii live şi că taina face parte din regulile ce trebuie respectate cu sfinţenie, dar asta nu înseamnă că, într-un târziu, opinia publică nu ar avea dreptul să fie informată în modul cel mai adecvat despre finalizarea unor demersuri ce ţin prin excelenţă de interesul general. Şi asta nu pentru a întreţine un sentiment de reconfortantă linişte legat de temeinicia motivelor pentru care se alocă bani grei de la bugetul de stat în conturile instituţiei, ci pentru a convinge toată lumea, din interiorul şi din afara graniţelor, că România nu este chiar un sat fără câini, în care oricine, şi prin orice mijloace, îşi poate urmări interesele, indiferent de relaţia în care se plasează faţă de legile ţării.

În sensul celor de mai sus, interviul acordat în urmă cu câteva zile de directorul SRI unui cotidian central merită o atenţie sporită. Nu pentru că s-ar abate de la tipicul general al comunicării publice, practicat dintotdeauna la vârful instituţiei, dar pentru că, dispus să răspundă întrebării pertinente a ziaristului, domnul George Maior confirmă existenţa în România a unor grupuri ilegitime de interese care, aşa cum spunea şi preşedintele Băsescu, încearcă uneori să influenţeze agenda opiniei publice prin media. Vestea, în sine, nu este năucitoare şi poate că în condiţii normale ar fi trecut aproape neobservată. Cum ceea ce trăim noi astăzi numai de normalitate nu ţine, un dram de atenţie mi se pare aproape obligatoriu. Nu este un secret pentru nimeni identitatea celor trei mari operatori pe piaţa media românească. În ordinea cronologică a descoperirii vocaţiei pentru cultivarea celei de-a patra puteri în stat, ei se numesc: Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu şi Dinu Patriciu. Dacă asupra opţiunilor politice ale domnilor Voicules­cu şi Patriciu, în general, şi a temperaturii relaţiilor acestora cu preşedintele Băsescu, în particular, nu mai e demult niciun mister, poziţia intimă a domnului Vântu a rămas până în urmă cu puţină vreme cunoscută, probabil, doar de câţiva din rândul prietenilor celor mai apropiaţi, proprietarul "Realităţii" afişând invariabil, până acum, o nobilă detaşare de cele lumeşti. Din motive ce rămân încă obscure, domnul SOV a considerat că a venit timpul să dea jos masca neutralităţii şi, într-un amplu interviu publicat în paginile ziarului care găzduieşte şi aceste rânduri, să ne dezvăluie chipul unui duşman necruţător, angajat alături de Voiculescu şi Patriciu în canonada declanşată împotriva aceluiaşi duşman comun: Traian Băsescu. Sigur că nici unul dintre cei trei patroni nu ar accepta pentru nimic în lume ideea că opiniile lor personale au şi cel mai palid ecou în redacţiile pe care le controlează şi că posturile de televiziune şi de radio, ziarele şi revistele pe care le editează au intrat în campanie şi s-au transformat în purtătoarele de cuvânt ale unei idiosincrasii ajunse la cote de acum maligne. Sigur că din formularea eliptică a domnului Maior nu rezultă prin nimic implicit faptul că "grupurile ilegitime de interese care încearcă să influenţeze opinia publică prin media" sunt formate sau i-ar cuprinde pe domnii Voiculescu, Vântu şi Patriciu şi nici dacă aceste grupuri de interese oculte ar putea avea legătură cu grupuri din afara României. Cum nu există niciun indiciu referitor la cauzele pentru care acestor grupuri li se conferă legitimitatea, ce rezultă însă, foarte limpede din spusele şefului unui serviciu, despre a cărei capacitate de a gestiona informaţiile cele mai pertinente nu avem motive să ne îndoim, este faptul că se urmăreşte şi este în plină desfăşurare o vastă campanie de intoxicare şi de manipulare. Ar fi o probă de naivitate să ne întrebăm de ce domnul Maior nu a mers până la capăt şi nu ne-a spus şi cine orchestrează această campanie şi în beneficiul cui e dusă. "Nu comentez" ar fi fost răspunsul lesne de anticipat. Dar faptul că nu se poate da un răspuns în clar la o interogaţie atât de importantă nu înseamnă că nu avem dreptul să ne întrebăm în ce măsură SRI poate contracara şi stopa o operaţiune de o asemenea amploare şi cu urmări ce ar putea produce grave perturbări în stabilitatea şi evoluţia democraţiei în România. Un punct de vedere tranşant exprimat de domnul George Maior ar fi fost de dorit. În "campania naţională împo­triva corupţiei", secvenţele tv cu mascaţii care urcă în dubele Poliţiei marii rechini ai tranziţiei au făcut o vreme deliciul celor amatori de senzaţii tari şi au întreţinut speranţa că, în această tentativă mult-aşteptată de salubrizare socială, se întâmplă ceva. Raportul dintre realitate şi iluzii nu este pe deplin convingător în favoarea celei dintâi. Să sperăm că în demersurile de apărare a libertăţii mass- media şi a dreptului oamenilor la o informare corectă rezultatele vor fi mai semnificative.

NOTA REDACŢIEI

Autorul aticolului, domnul Radu F. Alexandru, este membru PLD