VOCI Salarii şi integrare

În numărul de săptămîna trecută am promis că voi încerca să demonstrez că integrarea României în Uniunea Europeană va determina creşterea substanţială a salariilor românilor, astfel încât aceste salarii să se apropie repede de media salariilor câştigate de cetăţenii celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene.

Iată pe ce mă bazez făcând această afirmaţie:

În prezent, salariul mediu al românilor este de aproape 5 ori mai mic decât media ţărilor membre ale Uniunii Europene şi de 10 ori mai mic decât media ţărilor avansate ale Uniunii.

Este de 5 ori mai puţin productivă munca românilor decât media UE şi de 10 ori mai puţin productivă decât cea a ţărilor avansate ale Uniunii Europene? Nu. Categoric, nu. PIB-ul Româ-niei este de 4,3 ori mai mic decât cel al Franţei, însă salariul mediu al românilor este de 11 ori mai mic decât cel al francezilor. PIB-ul României este de 2,8 ori mai mic decât cel al Sloveniei, dar salariile românilor sunt de 6 ori mai mici decât cele ale slovenilor.

Cum, oriunde şi oricând, PIB-ul se împarte în salarii şi profituri, cifrele de mai sus ne arată că, în comparaţie cu Franţa şi Slovenia, pe care le-am dat ca exemple, în Româ-nia, salariaţii primesc o parte mult mai mică din PIB decât colegii lor francezi şi sloveni, ceea ce este totuna cu a spune că proprietarii de capital din Româ-nia - mai mulţi străini decât români - îşi însuşesc o parte mult mai are din PIB decât colegii lor din Franţa şi Slovenia.

La această situaţie s-a ajuns ca urmare a reducerii continue a puterii de cumpărare a salariilor românilor din cauza inflaţiei şi a indexării subunitare a salariilor, diminuarea salariilor fiind utilizată, la rândul ei, ca mijloc pentru contractarea cererii, pentru creşterea costurilor, pentru falimentarea agenţilor economici cu capital de stat şi, în final, pentru "privatizări", adică pentru însuşirea capitalului acestor agenţi economici la preţuri de nimic.

Odată însuşite, aceste capitaluri au început să fie revândute la preţuri de câteva ori mai mari decât cele cu care fuseseră cumpărate, diferenţa transformându-se în profituri astronomice. În afară de efectele menţionate, foarfeca inflaţiei a avut, astfel, ca urmare şi deteriorarea raportului dintre salarii şi profituri, reflectată în reducerea ponderii salariilor în PIB şi creşterea corespunzătoare a profiturilor.

În România anului 2006, rata profitului, adică raportul dintre valoarea profiturilor şi valoarea capitalurilor investite este de zeci de ori mai mare decât aceea din ţările UE. Exemplul cel mai apropiat ni-l dă PETROM-ul, care a fost cumpărat cu 600 milioane de euro şi a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit de aproape 250 milioane de ero, ceea ce înseamnă un miliard de euro într-un an, adică o rată a profitului de 170% pe an, în condiţiile în care în ţările Uniunii Europene, o rată anuală a profitului de 17% este considerată foarte bună.

La data integrării României în UE, "privatizările" vor fi cam terminate. Proprietarii de capital care vor acţiona pe teritoriul României, străini, sau autoh-toni, nu vor mai putea să-şi sporească avuţia "cumpărând" capital de la statul român, ci vor trebui să acumuleze capital muncind, adică obţinând profit în condiţii de concurenţă, pe piaţă.

Proprietarii de capital străin nu vor mai veni în România ca să "înşface" capital prin "privatizări", ci, atraşi de nivelul scăzut al salariilor, vor aduce, în sfârşit, capital real, capacităţi de producţie, cu care vor realiza bunuri şi servicii pentru piaţă, pentru consumatori, la preţuri care să le asigure obţinerea de profituri curate, "muncite".

Pentru a opri forţa de muncă să părăsească România, în căutarea unor salarii mai mari, proprietarii de capital din Româ-nia, străini, sau autohtoni, vor fi obligaţi să-şi reducă, însă, rata profiturilor, de la nivelele de 170-200%, la nivele "compatibile" cu cele din UE, adică la nivele de 17-20%, sporind, în mod corespunzător, salariile.

Integrarea României la UE va schimba radical şi rolul sindicatelor şi patronatelor în economie şi în societate, în sensul alinierii comportamentului acestora la nivelul standardelor din ţările UE, unde au ca scop nu îmbogăţirea personală pe seama salariaţilor, ci susţinerea unui raport echitabil şi eficient între salarii şi profituri, ca temelie a unei creşteri economice durabile, benefică şi pentru proprietarii capitalului şi pentru proprietarii forţei de muncă.