Voiculescu îl propune în guvern pe Patriciu

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 9 iulie 2009

Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, co-autor al programului anticriza propus de Alianţa PSD+PC, consideră că un Guvern cu Ilie Şerbănescu, Mihai Tănăsescu sau Dinu Patriciu ar fi mult mai eficient decât actualul Executiv cu Emil Boc, Gheorghe Pogea sau Adriean Videanu.

Voiculescu critică, din nou, modul în care actualul Guvern combate criza economică şi acuză Cabinetul Boc de "lipsă de profesionalism şi coerenţă".

Preşedintele fondator al PC critică dur şi recenta afirmaţie a ministrului Economiei, Adriean Videanu, potrivit căreia introducerea impozitului forfetar a fost o eroare a actualului Guvern.

Dan Voiculescu a declarat: "După şase luni în care toţi economiştii veritabili au susţinut că impozitul forfetar este o catastrofă pentru economia naţională, informaţia a ajuns, în sfârşit, şi la urechile ministrului Economiei. Inocenţa cu care domnul Videanu a recunoscut ieri aceas­tă eroare este alarmantă".

În opinia preşedintelui fondator al PC, în condiţiile celei mai grave crize economice din istorie, ţara noastră este condusă "de amatori, de urechişti care nu au învăţat niciodată notele economiei".

Dan Voiculescu a apreciat: "Avem nevoie de specialişti adevăraţi, de oameni care au demonstrat că înţeleg în profunzime pârghiile economice. Este momentul să ne trezim, nu mai avem nici timp, nici loc pentru experimente sau pentru miniştri-saltimbanci. Trebuie să lăsăm deoparte orice simpatii şi antipatii politice, avem nevoie de un Guvern de responsabilitate naţională. Cred că un Executiv cu Ilie Şerbănescu, Mihai Tănăsescu sau chiar Dinu Patriciu ar fi mult mai eficient decât acesta cu domnii Boc, Pogea sau Videanu".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb