Ca urmare a situaţiei generate de anunţul companiei aeriene Blue Air de a suspenda toate zborurile pana în data de 12 septembrie, Vola.ro anunţă o serie de măsuri de sprijin pentru toţi pasagerii Blue Air care au fost afectaţi de aceste anulări, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Potrivit sursei citate, Vola.ro oferă asistenţă gratuită şi un cupon de reducere de 15 euro / rezervare pentru orice pasager care a primit notificarea de zbor anulat în intervalul 6 - 12 septembrie. Cuponul poate fi folosit la achiziţia unui bilet nou de pe Vola.ro cu orice companie aeriană pentru a ajunge la destinaţie (plecări din sau către România). Acesta poate fi obţinut pe chatul de pe site-ul Vola.ro apăsând butonul "Zbor Anulat Blue Air" după ce va face dovada faptului ca a avut un zbor anulat de Blue Air in intervalul 6-12 septembrie (print screen sau fotografie cu numărul biletului). Cuponul este valabil până în data de 12 septembrie inclusiv.
Vola.ro continuă astfel seria de măsuri de sprijin pentru pasagerii români afectaţi de modificarea sau anularea zborurilor, iniţiate încă de la debutul pandemiei şi este alături de pasagerii care au avut zboruri cu Blue Air în aceasta perioadă, se mai arată în comunicat.