Echipa de volei feminin CSO Voluntari a învins joi, în deplasare, formaţia elveţiană Kanti Schaffhausen, scor 3-0, în manşa tur din faza 16-ilor Challenge Cup.
Scorul pe seturi a fost 25-19, 25-15, 25-21.
Manşa retur va avea loc la Voluntari, în 15 noiembrie, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica în optimile de finală ale competiţiei.
România mai este reprezentată în faza 16-ilor de finalista din 2023 CSM Lugoj şi CSM Bucureşti.