Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, ieri, la ONU, că referendumurile false ale Rusiei din patru regiuni din estul Ucrainei au fost "o încercare de a fura teritoriul unui alt stat". "Recunoaşterea de către Rusia a referendumurilor false şi o nouă încercare de anexare a teritoriului Ucrainei vor însemna că nu mai este nimic de discutat cu acest preşedinte al Federaţiei Ruse", a transmis preşedintele, potrivit News.ro.
Preşedintele Volodimir Zelenski a participat la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, convocată la iniţiativa Ucrainei, în format videoconferinţă şi a cerut comunităţii internaţionale să răspundă în mod decisiv la încălcarea de către Rusia a ordinii şi dreptului internaţional.
În timpul discursului, Zelenski a atras atenţia participanţilor la reuniune asupra faptului că Rusia încalcă deja regulile lumii, dispreţuieşte Carta ONU şi este doar o chestiune de timp până când va distruge această ultimă instituţie internaţională care mai poate acţiona.
"Vă îndemn să acţionaţi acum. Oricine din lume poate numi acum sute de exemple despre modul în care Rusia încalcă ordinea juridică internaţională şi distruge corpul de legi internaţionale. Provoacă în mod constant escaladări şi răspunde în mod constant la orice propunere de discuţii cu noi brutalităţi pe câmpul de luptă, crize şi mai mari şi ameninţări pentru Ucraina şi pentru lume. Şi acestea sunt lucruri evidente", a mai declarat preşedintele ucrainean.
Potrivit acestuia, există o singură cale de a opri toate acestea - o izolare completă a Rusiei.
"Un stat care pune în aplicare chiar acum o politică de genocid, care ţine lumea la un pas de un dezastru de radiaţii şi, în acelaşi timp, ameninţă cu lovituri nucleare nu poate rămâne membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU cu drept de veto. Rusia trebuie să fie exclusă din toate organizaţiile internaţionale. Dacă o astfel de excludere este complicată de procedură, participarea sa trebuie suspendată", a precizat Zelenski.
În plus, el consideră că sunt necesare noi sancţiuni globale dure împotriva Federaţiei Ruse: "În Ucraina şi în acest război se apără nu doar independenţa noastră, nu doar dreptul la viaţă al poporului nostru, ci şi dreptul internaţional ca atare. Ucraina trebuie să primească tot ajutorul de apărare şi financiar necesar pentru ca agresorul să piardă".
"Recunoaşterea de către Rusia a acestor referendumuri false ca fiind pretins normale, punerea în aplicare a aşa-numitului "scenariu Crimeea" şi o altă încercare de anexare a teritoriului Ucrainei vor însemna că nu mai există nimic de discutat cu acest preşedinte al Rusiei. Anexarea este genul de mişcare care îl pune pe el singur împotriva întregii umanităţi", a adăugat Zelenski.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 08:11)
ne am saturat de clovnul asta american!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 09:19)
O fi el clovn dar rusul tot nesimtit si agresor ramane toata viata lui!!!! Aviz celor care se fac ca nu vad….
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Danusia în data de 28.09.2022, 19:33)
Da,dar e marketing agresiv
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 08:35)
Cu anexarea teritoriilor
circul SA TERMINAT
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 10:31)
Nu s-a terminat iar Capcaunul a primit noi resurse. De data asta Fat -FRUMOS a fost pacalit iar in arta razboiului hybid e cam invatacel .
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 11:05)
Problema se schimba radical,
După anexare occidentul nu
cred ca are interesul sa continuie
pierderile economice enorme
pe care le sufera
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 13:08)
odata cu vizitele soldatilor cu urna occidentalii isi vor cere scuze si vr plati daune rusilor
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 17:11)
Ukraina a pierdut teritoriile estice pentru totdeauna.. Daca Zelenscki nu opreste razboiul acum ramana si fara Kiev...
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Danusia în data de 28.09.2022, 19:34)
A 2a lui capitală e peste ocean
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 17:20)
Teritoriile romanesti, incorporate de Stalin si Hrusciov in Ucraina, trebuiesc sa se uneasca in viitor cu tara, asa ca cele rusesti acum. Slava Rusiei.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 20:39)
De Moldova nimic, aia poate sa ramana pionul rusilor?