Vom avea cărţi electronice de identitate abia în 2007

Lilian Cojocaru
Ziarul BURSA #Politică / 26 martie 2004

Termenul de eliberare a cărţilor electronice de identitate a fost prelungit pînă la 1 ianuarie 2006, de către Parlament, pentru că Guvernul nu a alocat fondurile şi nu a creat structurile necesare acestei operaţiuni. Nu vom avea, însă, acte noi nici în 2006, pentru că implementarea sistemului electronic la nivelul întregii ţări necesită încă trei ani. Cărţile electronice de identitate ar fi trebuit să fie introduse, conform unei ordonanţe din 2002, la data de 1 ianuarie 2003.

"Problemele legate de reorganizarea structurilor cu atribuţii în domeniu, precum şi nealocarea fondurilor necesare pentru punerea în aplicare a programului privind realizarea şi eliberarea cărţilor electronice de identitate au condus la imposibilitatea respectării termenelor stabilite anterior", se arată în raportul Comisiei pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor.

Legea votată de Senat şi Camera Deputaţilor stabileşte noi termene pentru eliberarea cărţilor electronice de identitate. Astfel, municipiile reşedinţă de judeţ trebuie să înceapă eliberarea efectivă a noilor documente de la 31 iulie 2007, celelalte municipii şi oraşe, pînă la 31 decembrie 2008, iar comunele pînă la 31 decembrie 2009. Conţinutul de date al cărţii de identitate, precum şi libera circulaţie a acestora vor fi supuse avizării Avocatului Poporului. Actualele cărţi de identitate şi buletine pot fi folosite în continuare pînă la expirarea lor.

La cum evoluează lucrurile în domeniu în Uniunea Europeană, există şanse ca, pînă la introducerea acestor cărţi electronice, acestea să poată fi folosite şi ca document de călătorie în spaţiul european. Noul document va fi mai bine securizat şi va putea suporta mai multe informaţii despre posesorul său.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb