Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, participă în perioada 12-14 mai, la Reuniunea Informală a miniştrilor economiei din ţările Visegrad+ şi la Congresul Economic European de la Katowice, Polonia, conform unui comunicat.
Demnitarul român va participa la Reuniunea Informală a miniştrilor economiei din ţările Visegrad+ (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria + România, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia, Croaţia), unde vor fi discutate teme de interes pentru regiune, în contextul noilor evoluţii şi iniţiative europene, cu impact semnificativ asupra economiilor ţărilor participante.
Totodată, ministrul Vosganian va prezenta la Congresul Economic European de la Katowice - eveniment economic major în regiunea central- şi est-europeana -perspectivele de dezvoltare şi atractivitatea ţării noastre ca destinaţie de investiţii şi partener comercial.