Comerţul digital este unul din domeniile cu cea mai mare rată de creştere în România, iar nevoia de specialişti din piaţă a depăşit cu mult oferta, conform unui comunicat remis redacţiei. Pentru a încuraja dezvoltarea comerţului digital şi a-i recompensa pe cei care îl practică, VTEX (NYSE: VTEX), platforma enterprise de comerţ digital cu ajutorul căreia brandurile şi retailerii îşi gestionează operaţiunile de comerţ, anunţă introducerea poziţiei de Manager Comerţ Electronic în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR).
Potrivit sursei citate, în această toamnă, VTEX a primit avizul favorabil al Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru a include noua ocupaţie "Manager Comerţ Electronic" sub codul 243106. De-acum, specialiştii în comerţ digital vor fi încadraţi şi recunoscuţi profesional ca atare.
Această iniţiativă se alătură altor proiecte de educare şi formare a pieţei promovate de VTEX, printre care şi primul curs de ecommerce development organizat în premieră în cadrul Universităţii Politehnica, evenimentul bianual European Digital Commerce, participarea la acceleratoare de business pentru noile generaţii de specialişti şi multe alte evenimente care au ca obiectiv componenta de educare.
"Piaţa de ecommerce a evoluat foarte mult în ultimii ani şi, odată cu această evoluţie, s-au conturat noi profesii şi arii de dezvoltare. Deşi ne confruntăm cu o criză de resurse umane în acest sector, considerăm necesară introducerea acestei noi poziţii pentru a atrage cât mai mulţi viitori specialişti către acest domeniu, dar şi persoane care poate nu luaseră în calcul o astfel de profesie, dar au toate abilităţile necesare pentru ea", declară Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager în cadrul VTEX.
Printre cerinţele pentru practicarea poziţiei de manager de comerţ eletronic se regăsesc următoarele abilităţi şi competenţe:
●elaborarea planului de afaceri pentru vânzările online;
●planificarea şi implementarea strategiilor digitale de marketing;
●definirea strategiei în domeniul tehnologiei;
●cunoaşterea arhitecturii digitale de bază şi tranzacţiile comerciale pentru comercializarea de produse sau servicii pe internet, prin e-mail, prin intermediul dispozitivelor mobile, pe platformele de comunicare socială etc.
"Deşi mulţi specialişti din piaţă au rol de manager în comerţ electronic, acest lucru nu se regăsea şi în COR şi de multe ori se făceau confuzii cu profesia de specialist marketing online. Acum, această distincţie va fi mult mai clară, chiar daca cele două roluri au atribuţii şi responsabilităţi similare", adaugă Cristi Movilă.
Profesia este introdusă în cadrul grupei de bază 2431 - Specialişti în publicitate şi marketing, iar până la publicarea în Monitorul Oficial al României a ordinului comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România, codul respectiv va fi folosit cu titlu provizoriu, se mai arată în comunicat.