Xi Jinping s-a întâlnit cu Giorgia Meloni la G20 şi a invitat-o la Beijing

G.D.
Internaţional / 17 noiembrie 2022

Xi Jinping s-a întâlnit cu Giorgia Meloni la G20 şi a invitat-o la Beijing

Noul prim-ministru italian Giorgia Meloni a avut o întrevedere cu preşedintele chinez Xi Jinping ieri seară în marja summitului G20 din Bali, prilej cu care a acceptat invitaţia de a efectua o vizită în China, transmite astăzi AFP, potrivit Agerpres.

În a doua sa deplasare în afara ţării de la debutul pandemiei, liderul chinez a avut în Bali mai multe întâlniri bilaterale ce au permis încălzirea relaţiilor diplomatice.

Giorgia Meloni a subliniat interesul Italiei "de a promova interesele economice reciproce, având ca obiectiv de asemenea creşterea exporturilor italiene spre China", arată un comunicat emis ieri seară de guvernul de la Roma.

În cursul întâlnirii au mai fost abordate relaţiile între Uniunea Europeană şi China, "cu speranţa că ele vor fi relansate", iar Giorgia Meloni "a insistat", de asemenea, "asupra importanţei de a relansa toate canalele de comunicare, inclusiv cu privire la drepturile omului", indică aceeaşi sursă.

Potrivit agenţiei Xinhua, preşedintele chinez a confirmat interesul Beijingului de a dezvolta cooperarea economică cu Italia şi a declarat că speră că această ţară va juca un rol important pentru a încuraja UE să ducă o politică "independentă şi pozitivă" faţă de China.

La finalul discuţiilor, care au durat în jur de o oră, preşedintele Xi a invitat-o pe şefa guvernului italian să întreprindă o vizită în China, invitaţia fiind acceptată, menţionează comunicatul Romei.

După aproape trei ani de izolare în contextul pandemiei, Xi Jinping a avut în Bali o serie de întâlniri bilaterale, inclusiv o întrevedere foarte aşteptată cu omologul său american Joe Biden luni, întâlnire ce a permis atenuarea tensiunilor bilaterale.

Preşedintele Chinei s-a întâlnit în marja summitului G20 şi cu prim-ministrul australian Anthony Albanese - după ani de relaţii tensionate între Canberra şi Beijing -, precum şi cu preşedinţii francez, sud-coreean, sud-african şi indonezian.

Xi a anulat însă o întâlnire cu prim-ministrul britanic Rishi Sunak "pentru o problemă de agendă", conform Downing Street. Liderii celor ţări cu relaţii tensionate nu au mai avut întrevederi de aproape cinci ani.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Bravo Meloni,

    este singura care a obtinut respectul

    chinezilor din tot occidentul  

    1. Acum o luna nu a fost Scholz?

      Acum doua saptamani nu a fost Macron?

      De ce nu ataca China, Taiwanul? Din respect pt Meloni? 

      Unde dai si unde crapa,

      sau substantele folosite e de vina 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb