Rata de vaccinare cu seruri anti-COVID-19 actualizate este mai mică decât se aşteptau autorităţile medicale din Statele Unite, în condiţiile în care doar 14% dintre adulţii americani au primit un astfel de vaccin până pe 4 noiembrie, potrivit celui mai recent raport publicat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), informează agenţia de presă Xinhua.
Maladia COVID-19 reprezintă în continuare o cauză importantă de spitalizări şi de decese, în special în rândul adulţilor vârstnici şi al persoanelor cu afecţiuni preexistente, a subliniat CDC.
Vaccinurile anti-COVID-19 nu previn toate infectările, însă ele pot să reducă severitatea bolii la persoanele care se vaccinează dar care totuşi se îmbolnăvesc, contribuind astfel la salvarea de vieţi omeneşti, reducerea numărului de spitalizări şi evitarea programărilor la medic, conform CDC.
Un procent estimat de 14% dintre adulţii americani au primit un vaccin anti-COVID-19 actualizat până în data de 4 noiembrie, arată datele publicate de CDC.
Peste două treimi dintre adulţii vârstnici din această ţară nu au primit un vaccin actualizat împotriva COVID-19 şi au nevoie de această protecţie suplimentară, au adăugat reprezentanţii agenţiei americane.
Datele arată, de asemenea, o serie de disparităţi în privinţa ratei de vaccinare în funcţie de rasă şi etnie. Procentul adulţilor de culoare şi hispanici care au primit un vaccin anti-COVID-19 actualizat este de aproape două ori mai mic în comparaţie cu cel înregistrat în rândul adulţilor albi.
Există mulţi factori sociali, geografici, politici, economici şi de mediu care creează provocări în ceea ce priveşte accesul la vaccinare şi acceptarea vaccinării, iar aceşti factori afectează adeseori grupurile rasiale şi etnice minoritare, potrivit CDC.