XTB prezintă aspectele cheie de urmărit pe bursele internaţionale la final de 2021 şi început de 2022

Piaţa de Capital / 22 decembrie 2021

XTB prezintă aspectele cheie de urmărit pe bursele internaţionale la final de 2021 şi început de 2022

Situaţii din Turcia şi devalorizarea lirei turceşti, piata criptomonedelor, companiile de tehnologie, Tesla, indicii americani şi germani, dar şi bursa de la Beijing merită o atenţie deosebită în următoarele săptămâni, explică Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB, brokerul de burse internaţionale listat pe Bursa de la Varşovia, conform unui comunicat remis redacţiei.

Anul 2021 se apropie cu paşi repezi de linia de final. Pe lângă planuri de vacanţă şi cumpărături de ultim moment, traderii şi investitorii mai găsesc timp pentru a aşeza optim portofoliile, în linie cu strategiile asumate, sau de a se poziţiona în pregătirea anului viitor.

Mai multe zone ale pieţelor financiare ar putea fi deosebit pe interesante, dar şi potenţial riscante, în aceste zile de apropiere a vacanţei sau în primele săptămâni ale anului viitor.

Deseori atenţia a fost atrasă de Turcia, prin amploarea variaţiilor monedei şi bursei. Lira turcească a avut o depreciere dramatică anul acesta, pierzând 67.6% în faţa dolarului american şi 55% în raport cu Euro, până pe 22 decembrie dimineaţa (ora 10.30).

Cu toate acestea, până nu demult valorile au fost şi mai aspre: Euro înregistra un avans de 126% în raport cu lira turcească şi dolarul de 146% în punctul său cel mai slab de luni.

Astfel, deşi în general direcţia a fost una de scădere, lira turcească (TRY) a înregistrat episoade de apreciere acută, cel mai puternic dintre acestea fiind chiar luni, 20 decembrie.

Piaţa a reacţionat cu cel mai mare optimism de după 1983 la planul de susţinere de urgenţă anunţat de preşedintele Erdogan, care include acoperirea pierderilor deponenţilor în monedă locală în situaţia deprecierii care depăşeşte dobânda promisă de bănci.

Banca centrală a înregistrat, de asemenea, 4 intervenţii în piaţă doar luna aceasta, pentru a limita deprecierea.

S-ar părea că nici viitorul foarte apropiat nu va fi lipsit de evenimente, având în vedere atât panta descendentă indusă de inflaţia ridicată şi tendinţa capitalului de a se retrage în faţa unor dobânzi tot mai scăzute, dar şi potenţialul unor măsuri surpriză, care să întrerupă tendinţa predominant descendentă a lirei.

Pe termen scurt, o reluare presiunii descendente pe TRY (ascendente pe USDTRY şi EURTRY) pare posibilă.

Bursa de la Istanbul a avut şi ea momente deosebit de volatile, cu o scădere de 22% în doar câteva şedinţe, de la vârful de pe 17 decembrie până pe 22 decembrie (ora 11) şi introducerea regulii "uptick" care impune condiţia unei creşteri înainte de a efectua o vânzare în lipsă.

E un procedeu de piaţă utilizat în perioade de scăderi accentuate şi în bursele americane. Aici, pe termen scurt, piaţa pare a oferi semne de stabilizare sau chiar revenire, un fenomen cel puţin parţial în oglindă cu parcursul monedei. De la începutul anului, indicele este cu aproximativ 25% mai sus.

În domeniul criptomonedelor, perioada decembrie/ianuarie a venit în 2 din ultimii 4 ani cu o atitudine ultraoptimistă, salturi speculative urmate de corecţii adânci.

Până acum, anul aceste seamănă mai degrabă cu 2018-2019, ani cu tendinţe laterale. Atitudinea a fost una reţinută, venind după secvenţe de scăderi destul de pronunţate.

Mai multe avertismente ale băncilor centrale răsună mai puternic în urechile unor investitori instituţionali care au observat decizia Chinei de a interzice operaţiunile ICO (listări de noi monede) şi activitatea burselor din domeniu, şi se preocupă de paşi restrictivi care ar putea fi luaţi şi în SUA sau Europa.

Efectul în preţ al acţiunii Chinei a fost totuşi temporar, cu un vârf depăşit ulterior, însă nu într-o manieră durabilă sau convingătoare. Cele mai recente semnale sugerează totuşi o anumită recuperare pe termen scurt, deşi, din nou, riscurile asociate sentimentului de piaţă în general, şi cele de reglementare în mod specific par a limita apetitul.

Esenţială va fi poziţionarea investitorilor de retail, o parte din aceştia fiind totuşi mai rezervaţi după pierderi dure înregistrate în titlurile "meme stocks" sau pe unele criptomonede fără susţinere serioasă din partea fondatorilor.

În domeniul bursier, indicii sunt încă în zona maximelor istorice, sau la distanţe relativ mici, mai ales în SUA. S&P500 a coborât de curând spre regiunea sensibilă 4.500-4.530 de puncte, reuşind să revină în parametrii trendului ascendent.

Totuşi, titluri din tehnologie au suferit scăderi şi temerile vis-a-vis de economie asociate noii variante a virusului ar putea readuce runde de lichidări poziţionale.

Tesla, un reper al noii industrii auto, dar şi unul dintre cele mai populare simboluri de tranzacţionare pentru retail, a coborât sub 900 de dolari/acţiune, înaintea unor recuperări (peste 950 de dolari preţ în predeschiderea sesiunii de 22).

Chiar Elon Musk a vândut acţiuni de cel puţin 14 mld. de dolari, după un sondaj pe Twitter care a fost descris de Burry, un administrator de fond reflectat în filmul The Big Short drept un motiv aparent, o simplă scuză pentru diminuarea poziţiei la preţuri avantajoase. Potrivit unor declaraţii recente, Musk ar fi încheiat vânzările, ceea ce favorizează o recuperare - pe termen scurt - pentru acţiunile companiei.

Bursa germană se află în evoluţie în interval, înregistrând în general un tonus mai scăzut faţă de cea din SUA, pentru DAX zona sensibilă fiind la 14.800-15.000 de puncte.

Traderii ar putea interpreta o eventuală străpungere a acesteia drept un semn de vulnerabilitate, însă deocamdată sunt încurajaţi de politica de susţinere a Băncii Centrale Europene.

Preocuparea pentru noi măsuri de închidere a economiilor în faţa variantei Omicron sunt temporar ţinute sub control, dar par a fi riscul cel mai important la adresa menţinerii intervalului de tranzacţionare curent.

Piaţa bursieră din China este pe plus 7.1% anul acesta, aprecierile fiind limitate inclusiv de necazurile financiare ale dezvoltatorilor imobiliari chinezi.

Potrivit scenariului nostru din vară, autorităţile urmau să permită dispariţia Evergrande, dar într-o manieră gradată şi controlând efectele prin diferite pachete de măsuri.

În slow-motion, este ceea ce se întâmplă în prezent. Deşi diluate în timp, efectele se vor simţi în cele din urmă, în ritmul de creştere al economiei dar şi în diferite bilanţuri ale unor instituţii financiare din afara graniţelor Chinei.

Cu un an atât de plin de evenimente şi încercări, investitorii vor savura fiecare clipă de linişte şi răgaz, antrenându-şi spiritul şi corpul pentru un an nou care nu duce lipsă de provocări, în plan economic, financiar şi geopolitic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb