Yuanul, inclus în coşul de valute al FMI

C.P.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 octombrie 2016

China promite mai multe reforme financiare

Banca Populară a Chinei a promis mai multe reforme pentru a "extinde deschiderea financiară" a ţării, a doua economie a lumii, şi a contribui la creşterea şi stabilitatea finanţelor globale, relatează agenţia EFE.

Banca a salutat, într-un comunicat, includerea yuanului (sau "renminbi"- "moneda poporului") în coşul de valute pe care Fondul Monetar Internaţional îl utilizează pentru a calcula valoarea Drepturilor Speciale de Tragere (DST), moneda sa internă.

Începând de sâmbătă, yuanul este, alături de dolar, euro, yenul japonez şi lira sterlina, monedă de referinţă pentru FMI, aşa cum a aprobat boardul instituţiei în noiembrie 2015.

Pentru banca centrală a Chinei este vorba despre un eveniment foarte important pentru "internaţionalizarea yuanului" şi o "recunoaştere a progresului în dezvoltarea economică, reformă şi deschidere a Chinei", care, "creşte reprezentativitatea şi atractivitatea DST".

"China va profita de această oportunitate pentru a aprofunda reformele sale financiare, pentru a extinde deschiderea financiară şi a contribui la creşterea globală, la stabilitatea financiară şi o mai bună guvernare economică mondială", menţionează reprezentanţii băncii centrale a Chinei, arată Agerpres.

Includerea yuanului în coşul de calcul al DST a obligat FMI să redistribuie valoarea altor valute pe care le integrează, în rândul cărora dolarul şi euro continuă să domine, cu ponderi de 41,73 % şi, respectiv, de 30,93 %, urmate de moneda chineză, cu 10,92 %, yen (8,33 %) şi liră (8,09 %).

Instituţia condusă de Christine Lagarde calculează săptămânal valoarea dobânzii de referinţă a monedei sale interne, utilizate în operaţiunile pe care le derulează, şi, pe 7 octombrie, va publica pentru prima dată datele privind noua componenţă.

"Este o schimbare fundamentală pentru Fond, deoarece este pentru prima dată de la adoptarea euro când o valută este adăugată la coş", a spus Lagarde vineri, când a anunţat că instituţia va include oficial moneda chineză.

Ca urmare a includerii yuanului, Guvernul chinez încearcă să promoveze utilizarea DST, pe 1 septembrie fiind promovată prima emisiune de bonduri denominate în această valută, de după 1981, pe piaţa interbancară a ţării, operaţiune derulată de Banca Mondială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb