Zbor deasupra unui cuib european de cuci

Pe site-ul revistei germane Der Spiegel a apărut, vineri seara, o ştire conform căreia Grecia a ameninţat cu părăsirea zonei euro, pe fondul problemelor economice deosebit de grave, care generează demonstraţii de protest aproape zilnice. Informaţia, provenită de la surse guvernamentale germane, a fost negată cu vehemenţă de oficialii europeni, iar Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrup, a negat că ar fi fost programată o întâlnire secretă de urgenţă în aceeaşi noapte. "Nu vrem ca zona euro să explodeze fără niciun motiv", a declarat acelaşi Jean-Claude Juncker, conform unui articol de la Bloomberg, după ce a ieşit ... de la întâlnirea de urgenţă din miez de noapte.

Fără motiv? Această declaraţie arată foarte clar unde se află adevăratele probleme ale Europei: la nivelul aşa-zişilor reprezentanţi ai naţiunilor europene, ajunşi în funcţii decizionale de o importanţă crucială, prin metode mai mult sau mai puţin democratice şi care manifestă o frică viscerală faţă de referendum, manifestarea supremă a democraţiei directe.

Chiar să nu vadă aceşti reprezentanţi măcar un motiv care să conducă la prăbuşirea visului european?

Datoriile suverane, împovărătoare nu doar pentru periferia europeană, reprezintă doar un detaliu nesemnificativ?

Negarea realităţii nu este decât o încercare disperată de amânare a inevitabilului, în aşteptarea unei minuni. Unde este Osama bin Laden când liderii Europei au nevoie de el?

Un raport recent de la UBS arată că valoarea totală a obligaţiunilor emise de Grecia este de circa 330 de miliarde de euro, din care 22 de miliarde ajung la maturitate în acest an, iar 33 de miliarde anul viitor. Indiferent de nivelul dobânzilor, aceste datorii sunt mult prea mari pentru economia Greciei, care nu dă semne că ar ieşi prea curând din recesiune.

La întâlnirea din Luxembourg s-a găsit soluţia: suplimentarea ajutorului financiar de 110 miliarde de euro. Pentru a îndulci opoziţia tot mai vocală din propriile state faţă de aceste bailout-uri fără de sfârşit, liderii europeni au propus ca noile împrumuturi să fie garantate cu venituri din vânzarea activelor statului elen, după cum scrie Bloomberg. În cazul unui default suveran, creditorii sunt îndreptăţiţi să execute garanţiile.

Nu este impresionantă performanţa autorităţilor de la Atena, care nu au mai trecut prin etapa de "noi nu ne vindem ţara", ci direct la executarea ei silită? Oare vom vizita în viitor Parthenon am Acropole?

John Maynard Kenyes a scris, după Primul Război Mondial, în "Consecinţele economice ale păcii", că Aliaţii "îşi rezervă dreptul de a reţine şi lichida toate proprietăţile, drepturile şi interesele cetăţenilor germani sau ale companiilor deţinute de aceştia". Dar asta era după primul mare război din istorii omenirii. Acum soarta pare să fie rezervată celor care pierd pe frontul economic. Acesta să fie viitorul ţărilor amanetate de politicieni inconştienţi şi iresponsabili, pentru câţiva ani de putere în plus?

Într-o situaţie la fel de disperată se află şi Irlanda. Într-un editorial exploziv din Irish Times (n.a. "Ireland"s future depends on breaking free from bailout", 7 mai 2011), profesorul Morgan Kelly, care a scris cu mulţi ani în urmă despre pericolele şi consecinţele bulei imobiliare, arată că "FMI a prezentat Irlandei un plan de reducere a valorii nominale a obligaţiunilor negarantate, în valoare de 30 de miliarde de euro, cu circa două treimi". Brian Lenihan, ministru de finanţe în acea perioadă, a fost deosebit de încântat şi le-a declarat membrilor delegaţiei FMI că sunt salvarea Irlandei.

Din păcate, "înţelegerea a fost torpilată dintr-o direcţie neaşteptată", după cum scrie Kelly în continuare, respectiv din partea Secretarului Trezoreriei SUA. Acestei poziţii i s-a alăturat şi Banca Centrală Europeană, care a susţinut rambursarea integrală a obligaţiunilor emise de băncile irlandeze, ale căror datorii au fost garantate de stat. În urma revizuirii severe în scădere a perspectivelor economice ale Irlandei până în 2015, aceste datorii vor fi imposibil de plătit.

Este de înţeles că eurocraţii vor să păstreze edificiul Uniunii şi moneda sa unică. Pentru ei nu există austeritate. Dar merită şi poate fi păstrată această structură suprastatală, care seamănă tot mai mult cu fosta Uniune Sovietică din ultimele ei zile?

Banii ieftini ai BCE au creat, pentru o vreme, iluzia prosperităţii, dar au subminat construirea fundaţiilor solide ale dezvoltării economice. Parcă nimic nu reflectă mai bine aceste deficienţe majore decât planurile măreţe ale Uniunii Europene pentru promovarea inovaţiilor în toate domeniile.

Agenda Lisabona, adoptată în 2000, a avut ca scop transformarea UE în "cea mai dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume până în 2010". Eşecul lamentabil al Agendei Lisabona nu i-a oprit pe oficialii UE să treacă la o nouă strategie, care va avea acelaşi "succes". De ce? Pentru că "tot ce este cu adevărat măreţ, este creat de individul care poate lucra în libertate", după cum spunea odată Albert Einstein, iar tocmai această libertate economică este îngrădită permanent.

Autorităţile europene nu înţeleg că haosul birocratic şi "reglementarea pentru orice" este principala piedică în calea spiritului întreprinzător al cetăţenilor din statele Uniunii. Iar dacă mai există şi încăpăţânaţi care înving toate piedicile pentru a-şi urmări visele, Uniunea are grijă să-şi armonizeze cadrul fiscal pentru a-i taxa la sânge.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a găsit o altă explicaţie pentru această lipsă a inovaţiei la nivel european. În cadrul unei conferinţe organizate de Ernst&Young, Van Rompuy a declarat că "europenii sunt prea deprimaţi pentru a fi inovativi", după cum arată EUobserver. Soluţia vine de la acelaşi Van Rompuy: "Oamenii trebuie să fie mai pozitivi şi întreprinzători şi să nu se lase deprimaţi de criza economică şi măsurile de austeritate".

Van Rompuy, fost Ministru al Bugetului în guvernul Belgiei între 1993 şi 1999 şi prim-ministru timp de un an, înainte să devină preşedinte al Consiliului European, nu a văzut sau nu a vrut să vadă tendinţele centrifuge din propria sa ţară. Din declaraţiile sale actuale constatăm că nu le vede nici pe cele de la nivel european.

Cu sau fără voie, Van Rompuy a completat imaginea unui "cuib european de cuci", din care mai lipseau doar europenii deprimaţi.

În romanul "Zbor deasupra unui cuib de cuci", Kenneth Kesey face un studiu al exercitării puterii asupra minţii umane. Sora Ratched conduce despotic o instituţia psihiatrică, în care toţi cei internaţi îşi duc existenţa într-o stare aproape vegetativă, deviaţiile de la "normalitate" fiind tratate cu electroşocuri sau lobotomii. Când apare în scenă Patrick McMurphy, care a simulat nebunia pentru a evita închisoarea, între el şi Ratched se naşte un conflict de proporţii, care se sfârşeşte, din păcate, cu lobotomizarea sa. Dar sacrificiul său nu a fost în zadar, majoritatea pacienţilor părăsind spitalul.

Oare poate să apară şi în Uniunea Europeană un McMurphy, care să-i scoată pe pacieţii azilului european din stupoarea catatonică? Numele parcă vine din Irlanda...n

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.