Zeci de copii au fost ucişi şi alte sute închişi în centre de reeducare, în protestele din Iran

V.G.
Internaţional / 14 octombrie 2022

Zeci de copii au fost ucişi şi alte sute închişi în centre de reeducare, în protestele din Iran

Zeci de copii au fost ucişi şi alte sute închişi, unii fiind ţinuţi în centre responsabile cu reeducarea, de la începutul protestelor în Iran, în urmă cu aproape o lună, potrivit autorităţilor şi ONG-urilor, relatează AFP, potrivit News.ro.

Potrivit Human Rights Activists (HRANA) din SUA, cel puţin 18 tineri au fost ucişi de la jumătatea lunii septembrie.

Cel mai mic avea 12 ani, potrivit acestei surse. Amnesty Iran menţionează pe Twitter că cel puţin 23 de copii au fost ucişi de forţele de securitate iraniene. Victimele aveau între 11 şi 17 ani.

Iranul se confruntă din 16 septembrie cu protestele declanşate de moartea Mahsei Amini, o tânără kurdă iraniană în vârstă de 22 de ani, care a murit la trei zile după ce a fost arestată de poliţia morală la Teheran pentru că ar fi încălcat codul vestimentar strict al Republicii Islamice pentru femei, inclusiv purtarea vălului.

Însă bilanţul ar putea fi şi mai mare, spun ONG-urile. Societatea Iraniană pentru Protecţia Drepturilor Copilului a anunţat săptămâna aceasta că cel puţin 28 de copii au fost ucişi, majoritatea dintre ei în provincia săracă Sistan-Balochistan, din sud-estul ţării. Organizaţia, cu sediul în Iran, a mai indicat că familiile au fost "ţinute la întuneric" cu privire la soarta copiilor lor arestaţi, care sunt, în plus, lipsiţi de reprezentare legală.

"Unii tineri sunt închişi în centre pentru infractorii adulţi narcomani", a avertizat Hassan Raissi, avocat iranian pentru drepturile omului.

"Această informaţie este foarte îngrijorătoare", a apreciat el, subliniind că "tinerii sub 18 ani nu trebuie niciodată ţinuţi închişi cu infractori de peste 18 ani. Este o obligaţie legală". Potrivit avocatului, "aproximativ 300 de persoane cu vârste cuprinse între 12-13 şi 18-19 ani sunt în arest".

Agenţia Unicef ​​a subliniat luni că este "foarte îngrijorată" de informaţiile privind copii şi adolescenţi ucişi, răniţi şi arestaţi.

Ministrul iranian al Educaţiei, Youssef Nouri, a recunoscut că mai mulţi elevi au fost arestaţi pe străzi sau în şcolile lor.

"Nu sunt mulţi. Nu pot da un număr exact", a spus el. Ministrul a precizat că aceşti tineri au fost reţinuţi în "centre medico-psihologice, unde sunt supuşi reeducării pentru a nu deveni antisociali".

Ali Fadavi, comandantul adjunct al Gărzilor Revoluţionare, armata ideologică a regimului, a declarat presei locale la începutul lunii octombrie că "media de vârstă a celor arestaţi în multe dintre protestele recente a fost de 15 ani".

"Unii adolescenţi şi tineri adulţi arestaţi (...) au comparat revoltele cu jocurile video în confesiunile lor", a spus el/

Clericul Aboulfazl Ahmadi, şeful unei organizaţii provinciale care are legături cu poliţia morală, a considerat recent că "duşmanii" Iranului - termen care, potrivit autorităţilor, desemnează forţe din străinătate precum Statele Unite - "mizează" pe adolescenţi, iar jocurile video au fost create pentru a atrage tinerii în stradă.

În pofida restricţiilor severe privind accesul la internet impuse de autorităţi pentru a gestiona aşa-numitele "revolte", tinerii iranieni au reuşit să posteze imagini cu protestele pe aplicaţii extrem de populare, precum TikTok şi Instagram.

Protestatarii sunt mascaţi şi poartă pălării, iar telefoanele şi le lasă acasă pentru a nu fi localizaţi şi îşi iau haine de rezervă în cazul în care forţele de securitate trag cu cartuşe de vopsea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb