Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat săptămâna trecută, la Munchen, că Federaţia Rusă şi-a luat câteva mii de militari - o parte considerabilă - din contingentul militar aflat în regiunea regiunea transnistreană pentru a-i folosi în războiul din ţara sa, iar aceşti militari au fost scoşi "probabil prin Chişinău". În replică, autorităţile de la Chişinău spun că cifrele pe care le-a vehiculat preşedintele ucrainean par să se bazeze pe date vechi, însă diplomaţia de la Chişinău transmite că Republica Moldova "cere dintotdeauna retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruse din stânga Nistrului", scrie News.ro.
"Contingentul rămas acolo la ziua de azi este, după estimările noastre, de aproximativ 2,500. Sincer să fiu, eu cred că au mai rămas între 1.000 şi 1 500 de ruşi acolo. Câteva mii au fost retraşi. În timpul războiului, ei îl luau de peste tot", a declarat Volodimir Zelenski în timpul unei conferinţe de presă ţinute în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen.
Întrebat despre modul în care Federaţia Rusă şi-a retras trupele regiunea transnistreană, liderul ucrainean a spus: "Nu ştiu, sincer. Nu pot spune. Avem date exacte despre câţi erau şi câţi au rămas. Iniţial erau între 5.500 - 6.000 de oameni. Acum au rămas mult mai puţini, care în prezent, în principal, păzesc depozitele cu arme, iar o parte au fost retraşi. Cred că prin Chişinău. Ei folosesc acel aeroport, sau, mă rog, îl foloseau", a declarat Zelenski, potrivit NewsMaker.
Într-o primă reacţie a Chişinăului, Biroul politici de reintegrare a declarat pentru agenţia IPN că Vladimir Zelenski a operat probabil cu datele din 1998 ale acordului semnat la Odesa, care viza reducerea efectivelor militare ruseşti din Zona de Securitate a Republicii Moldova, şi nu cu numărul actual al soldaţilor ruşi aflaţi la est de Nistru. Biroul a precizat că, în prezent, autorităţile ţării nu pot oferi date exacte privind numărul militarilor ruşi din regiunea transnistreană, dar urmează să revină cu o nouă reacţie.
Ulterior, Ministerul Afacerilor de Externe de la Chişinău a dat publicităţii o declaraţie în care subliniază că "Republica Moldova cere dintotdeauna retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruse din stânga Nistrului şi respectarea angajamentelor internaţionale".
"Niciun soldat străin staţionat ilegal nu are dreptul să se afle în ţara noastră, iar armata rusă trebuie retrasă complet şi necondiţionat, conform angajamentelor internaţionale asumate de Federaţia Rusă", punctează Ministerul Afacerilor Externe.
Ministerul de Externe de la Chişinău nu a comentat însă, în comunicatul emis, cifrele invocate de liderul ucrainean, notează NewsMaker.
În general, de la invazia rusă din Ucraina, agenţiile de presă internaţionale vehiculau că s-ar mai afla în Transnistria între 1.100 şi 2.000 de soldaţi ruşi. Aceştia au fost aduşi în Transnistria la începutul anilor 90, când regiunea a vrut să se desprindă de Republica Moldova, care îşi declarase independenţa faţă de Moscova după prăbuşirea URSS. După un scurt conflict armat între Chişinău şi Tiraspol, forţele ruse au fost menţinute ca să servească drept "pacificatori", alături de trupe transnistrene şi ale Chişinăului, în timp ce, înainte de invazia rusă din 2022, ucrainenii participau şi ei ca observatori militari în mai multe puncte de control din Zona de Securitate. Chişinăul, susţinut de comunitatea internaţională, a cerut în repetate rânduri Moscovei să-şi retragă trupele din Transnistria, iar Moscova şi-a luat chiar un angajament în acest sens în forurile internaţionale, dar nu l-a respectat niciodată, potrivit News.ro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2025, 17:35)
E, daca "crede el", precis asa este...:):):)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2025, 17:54)
Pai spuneti voi, cati mujici au fost, cati ati mai ramas si pe unde v-ati “pierdut in translatie”:-)…Daca asculti propaganda mujica, ei nici nu sunt in Transmujicia:-)
1.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 17.02.2025, 23:52)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2025, 19:47)
Tucker Carlson l a numit pe Volodimir Zelenszkij dictator,
care a vandut Ucraina,prima caracteristica a dictatorilor :
nu sunt alesi, a interzis bisericile minoritatilor,ucide adversarii
politici,interzice folosirea limbilor minoritatilor ingradinite,scoli,administrati e.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2025, 23:53)
O stire esentiala pentru mersul razboiului si al planetei
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2025, 01:53)
in timpul razboiului din transnistria si dupa, cel mai rau cu romanii patrioti de acolo s-au purtat ucrainienii
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2025, 07:25)
“Ucrainienii” din Donbas:-)
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2025, 07:33)
Pai și Ghirkin, și Antiufeev au defilat inițial prin Transnistria, după care prin 2014 prin Donbas. Mujicii nu stau locului, merg acolo unde-i cheamă instinctul de "eliberatori".