Zelenski şi Metsola speră ca Ucraina să poată începe negocierile de aderare la UE anul acesta

G.D.
Internaţional / 4 martie 2023

Zelenski şi Metsola speră ca Ucraina să poată începe negocierile de aderare la UE anul acesta

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată astăzi în vizită în Ucraina, şi-au exprimat speranţa ca negocierile de aderare la Uniunea Europeană să poată începe chiar în acest an, transmite EFE, potrivit Agerpres.

"Ucraina speră să încheie punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei Europene cât mai repede cu putinţă şi să înceapă deja negocierile de aderare la UE chiar din acest an", a scris Zelenski, pe canalul său de Telegram, după întâlnirea pe care a avut-o cu Metsola la Lvov (vestul Ucrainei).

Zelenski i-a mulţumit lui Metsola pentru "leadership-ul" ei în sprijinul Ucrainei şi pentru "deciziile importante" adoptate de Parlamentul European, îndeosebi rezoluţia prin care se sprijinea decizia de a oferi Ucrainei statutul de ţară candidată la aderare.

La rândul ei, preşedinta Parlamentului European şi-a exprimat speranţa ca Ucraina să poată începe negocierile de aderare la UE în acest an.

"Sper ca negocierile de aderare să poată înceapă în acest an. Viitorul Ucrainei este în Uniunea Europeană", a spus ea, care a lăudat "impresionantele" progrese făcute atât de guvernul, cât şi de parlamentul de la Kiev în privinţa candidaturii Ucrainei la blocul comunitar.

Totodată, Metsola a trimis un mesaj de încurajare, de pe contul ei de Twitter.

"Pe parcursul ultimului an am învăţat multe lucruri de la Ucraina. Însă poate că lecţia cea mai importantă este cea pe care a formulat-o (poetul ucrainean) Taras Sevcenko: continuă să lupţi şi cu siguranţă vei câştiga. Acest lucru este la fel de adevărat atât în ceea ce priveşte căutarea păcii şi a libertăţii, cât şi în viaţa" de zi cu zi, a scris ea.

Înainte de a se întâlni cu preşedintele ucrainean, Metsola a depus flori "în numele europenilor" la un cimitir pentru a omagia victimele războiului. "Ne vom aduce aminte de ei", a promis ea.

Totodată, Metsola a cerut o extindere a livrărilor de armament către forţele armate ucrainene.

"Statele membre trebuie să ia serios în considerare să trimită avioane de luptă Ucrainei", a insistat Metsola, adăugând că ea va continua să ceară furnizarea tuturor echipamentelor de care Ucraina are nevoie pentru a obţine victoria, a relatat dpa.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Dupa aderare nu vor mai sti cum sa o dea afara pe blanda si pasnica Ucraina din UE.

    Ucraina merita sa fie primită în NATO și UE . Partidul AUR trebuie sa fie desființat URGENT

    1. Scuze, e vorba undeva in acest articol despre partidul AUR?!

      Cum rămâne cu drepturile minorităților ?

      Salvarea de urgentza pt tine!

    Ucraina poate intra NUMAI dupa Turcia cara asteapta,

    cam de multisor,asa ca banderistii pot astepta mult si bine,

    texte pur propagandistice,fara fundament real 

    Sa stea linistiti si sa nu-si faca vise desarte birocratii marxisti si cretini de la Bruxelles, pt ca Ucraina o sa intre in intregime in componentza Rusiei! Ce le ramane si lor sunt doar "placutele suedeze"!

    1. Vise tataie vise

      Asa viseaza tataie-tu? Nu-l trezi, ca viseaza bine!

    Ukraina o sa intre in Federatia Rusa… cat de curand. Mesola nu se pricepe la razboi sa nu mai trimita avioane in Ukraina ca ne baga in razboi cu Russia… Veziti femeie de UE si lasa l pe Zelenski ca e insurat cu doi copii….

    Ucraina mare democratie ;

    - opozitia in inchisoare  

    - presa de opozitie desfintata/interzisa prin lege 

    - minoritatile nationale asuprite (interzis limba materna in gradinite si scoli) 

    - religiile minoritatilor persecutate (preoti incarcerati) 

    - coruptia generalizata conform tuturor clasamentelor occidentale 

    Tara asta vrem REPEDE in UE ????,

    ce gluma proasta 

    1. Eu nu vă înțeleg pe cei care adulați putinismul de ce nu vă faceți cetățeni ruși unde călușul dictaturi este omniprezent în societate rusă ,pușcăriile sunt pline de ,,guralivi,, iar arcanul pt înrolat este în vogă ,dar vă place în mult hulită U.E.

      Respect pt sacrificiul soldaților Ukrainiei că ține Ursul putinist la distanță de Europa. 

      Minti cu spume. Nu este niciun calus si nicio dictatura in Rusia.

      Au fost acolo jurnalisti occidentali. Cel mai recent, unul de la MSNBC, chiar in Crimeea. Si a ajuns pe lista de ucideri pacificatorul a criminalilor de la Kiev. 

      Daca ai asa de mult respect, du-te si da-ti respectul celor de la Kiev si lupta cu Ursul putinist in Ucraina. Pierzi timpul pe aici de pomana. Sau esti un tipic ipocrit las care nu este in stare sa puna mana pe arma sa isi apere drepturile. Te-ai si vaccinat de vreo patru ori, de frica autoritatilor care iti spuneau ca nu poti sa mai bei cafia la mol. 

      Trolule, inainte de a te exprima pe chestiuni din astea internationale fa bine si termina liceul, daca cumva ai o diploma de liceu, invita la o cafia profii tai de romana si spune-le ca au luat salariul de pomana.

      Cred ca trebuie sa va duceti impreuna la scoala!

      vigilenta e buna dar nu suficienta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb