ZERO HEDGE: Bomba datoriei mondiale, gata să explodeze

V.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 20 octombrie 2020

Bomba datoriei mondiale, gata să explodeze

Lumea este prinsă strâns în mijlocul pandemiei de Covid-19, însă nu aceas­ta este "nenorocirea" inevitabilă în prezent, ci datoria globală, care creşte puternic, potrivit zerohedge.com.

Publicaţia scrie: "Bomba datoriei este amorsată, pregătită şi gata să se declanşeze, nu doar în Statele Unite, Canada sau Regatul Unit, ci în întreaga lume. Nu există scăpare, dar mai avem timp să ne pregătim".

Sursa menţionează că bula dot-com din anii 1990, prăbuşirea pieţei imobiliare din 2008 şi actuala "ruină" economică generată de blocajul activităţilor în contextul pandemiei de Covid-19 au zdrobit şi distrus în mod sistematic fundaţia multor economii din întreaga lume.

Conduse de economişti keynesieni, băncile centrale de la nivel global au evitat să lase sistemul să se prăbuşească şi să se corecteze în mod natural, preferând să apeleze la instrumentul lor preferat de control economic: tipărirea unor cantităţi abundente de monedă fiduciară şi acoperirea pro­blemei cu acestea. Dar, scrie Zero Hedge, aceasta nu este soluţia, iar astfel băncile centrale doar au pus un pansament pe răni şi au menţinut sistemul pe linia de plutire pentru ceva mai multă vreme.

Cu ce cost, însă? Dezavantajul în cazul "aruncării" cu bani artificiali, printaţi, la fiecare calamitate economică este faptul că problema este îngropată şi mascată, iar rana adâncită.

Daunele structurale pe termen lung ale sistemului rămân, conform sursei, care adaugă: "Nu poţi ieşi dintr-o gaură a datoriilor, pur şi simplu, creând o datorie din ce în ce mai mare. Nimic nu s-a schimbat, nimic nu a fost remediat, iar datoria continuă să tot crească, ajungând la ceea ce în prezent este, fără îndoială, un nivel nesustenabil".

Pachetele de stimulente - cireaşa de pe tort?

Sursa citată subliniază că pachetele de salvare/stimulente au fost acordate în fiecare ţară din întreaga lume ca răspuns la pandemia de Covid-19, dar acestea nu reprezintă altceva decât "cireaşa de pe tort".

Zero Hedge notează: "Într-o perioadă de timp record, ţările au tipărit sume imense de bani fiduciari, care au ajuns la cetăţeni, întreprinderi şi la oricine altcineva a acceptat acest lucru, deoarece oamenii au fost nevoiţi să nu mai lucreze, respectiv să rămână acasă. Acest lucru a oprit economia globală şi, deşi unele versiuni ale «noi normalităţi» sunt întâlnite acum în multe zone ale lumii, afacerile de bază sunt încă puternic afectate.

Cu toate acestea, cea mai gravă parte, cel puţin din punct de vedere economic, este paguba pe termen lung care vine în urma salvărilor".

În adevăratul mod keynesian, susţine sursa, ţările şi-au crescut nivelurile datoriilor. Japonia, Canada, Australia şi Statele Unite conduc în clasamentul pachetelor de stimulare, injectând în economie sume uimitoare, de 21,1%, 16,4%, 14%, respectiv 13,2% din PIB-ul lor anual.

"Cel mai grav este faptul că va fi nevoie de mai multe stimulente înainte ca pandemia de Covid-19 să fie rezolvată pe deplin, iar multe ţări lucrează deja la noi pachete de salvare, ceea ce înseamnă creşteri semnificative ale datoriei ca procent din PIB", notează Zero Hedge, avertizând că lumea este acum plină de datorii, iar în multe ţări ratele datoriei raportate la PIB sunt la niveluri nesustenabile şi nerecuperabile.

În condiţiile în care raporturile datorie/PIB sunt la un asemenea nivel, situaţia se va agrava, dat fiind că ţările extrem de îndatorate se vor afunda şi mai mult în datorii ca să poată susţine finanţarea debitelor preexistente şi a noilor obligaţii/salvări.

În concluzie, sursa notează că bomba datoriei este pregătită şi gata să explodeze, având nevoie doar de o scânteie ca să se aprindă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Crizele economice sunt generate mereu de elasticitatea CREDITULUI pe axul timpului!

    Formele in care pocnesc sunt multiple, dar radacina principala este CREDITUL ce fura din viitor o nevoie si o aduce mai aproape urmand ca in viitor productivitatea generata in depresie sa aibe forma de cota parte achitare, balansare, reglare, credit datorat.

    Cand se blocheaza creditarea inseamna ca este trend de achitare cota parte datorie! 

    banii sunt efemeri. Au fost scrise o multime de articole despre inflatia care va rezolva problema datoriilor. Va exista si o conversie a datoriilor, diferite alte scheme. Bancherii si bursa au rwusit ce fizicienii au zis ca nu exista: Un perpetuum mobile de speta1

    va recomand videou de pe youtube postat de IMF cu inflatia si deflatia te trend.

    Am un coment ce este pus in evidenta tocmai de IMF referitor la aceasta problema. 

    Va recomand vizionare placuta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb