Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a participat, astăzi, la lucrările Conferinţei internaţionale pentru facilitarea schimbului de experienţă în domeniul traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă, organizate, la Bucureşti, de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, conform unui comunicat de presă.
Evenimentul este înscris în cadrul Proiectului transnaţional "Abordarea integrată pentru prevenirea exploatării prin muncă în ţările de origine şi destinaţie", co-finanţat de către Comisia Europeană prin intermediul Programului Prevenirea şi Lupta împotriva Criminalităţii 2009.
În deschiderea lucrărilor conferinţei, Valeriu Zgonea, coordonatorul Grupului Parlamentar pentru combaterea traficului de persoane, a subliniat faptul că sistemul naţional de combatere a traficului de persoane se prezintă satisfăcător, atât sub aspectul cadrului legislativ cât şi al cadrului instituţional, reafirmând angajamentul ferm al Parlamentului României în combaterea acestui flagel cu consecinţe deosebit de grave.
Primul raport privind traficul de persoane în Europa, pentru perioada 2008 - 2010, publicat la 15 aprilie 2013, de Comisia Europeană, evidenţiază că traficul de persoane în scopul muncii forţate ocupă locul doi între formele de trafic, cu 25% din cazuri, conform comunicatului. Raportul citează un studiu recent al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care atestă că în UE există 880.000 de persoane care sunt victime ale muncii forţate. Datele arată că majoritatea victimelor identificate şi presupuse provin din statele membre ale UE (61 %). De asemenea, majoritatea victimelor identificate în statele membre ale UE sunt cetăţeni din România şi Bulgaria.
"Aceste informaţii sunt de natură să ne îngrijoreze şi să ne mobilizeze în acelaşi timp. Eu cred că este de datoria Parlamentului de a contribui la construirea unui statut al ţării, de actor european şi internaţional, în materie de combatere a traficului de persoane. România trebuie să fructifice poziţia deja câştigată pe plan european şi să preia coordonarea strategiilor şi operaţiunilor din S-E Europei şi din vecinătatea frontierei de Est a Uniunii Europene. Pentru anul acesta, prioritatea noastră este Platforma europeană de combatere a muncii nedeclarate, înscrisă în Programul de lucru al Comisiei Europene pentru anul 2013", a declarat Valeriu Zgonea.