Lumea se îndreaptă spre o criză economico-financiară
Ben MadadiMacroeconomie / 29 septembrie 2022
Ben MadadiMacroeconomie / 29 septembrie 2022
A.V.Internaţional / 29 septembrie 2022
• "Mobilizarea decisă de Kremlin va avea consecinţe catastrofale, inclusiv prăbuşirea regimului Putin"
În cele şapte luni de când Rusia a invadat Ucraina, unii analişti au susţinut că sancţiunile internaţionale aplicate Moscovei nu au fost suficient de puternice, deoarece ruşii au continuat să călătorească, să facă cumpărături, să petreacă şi, în general, să ducă o viaţă normală.
V.R.Internaţional / 29 septembrie 2022
• Ucraina solicită "creşterea semnificativă" a ajutorului militar din Occident
Autorităţile proruse din regiunile ucrainene Lugansk şi Herson i-au cerut oficial preşedintelui Vladimir Putin alipirea la Rusia, după "referendumul" privind anexarea, condamnat pe scară largă de comunitatea internaţională, informează AFP şi Reuters.
Sabin S. BrandiburuCompanii / 29 septembrie 2022
Consumul de tutun reprezintă o problemă pandemică, iar strategiile de renunţare la fumat trebuie îmbunătăţite, modul de taxare fiind una dintre măsurile care ar necesita o atenţie deosebită din partea autorităţilor. Acestea sunt principalele concluzii ale celui de-al 5-lea Summit Ştiinţific pentru Reducerea Daunelor provocate de Tutun, organizat de SCOHRE, Asociaţia Internaţională pentru Controlul Fumatului şi Reducerea Daunelor, care a avut loc în 21 şi 22 septembrie, la Atena, cu participarea a peste 70 de cercetători, clinicieni şi oameni de ştiinţă din 41 de ţări diferite.
Cristian DogaruInternaţional / 29 septembrie 2022
Călin RecheaMacroeconomie / 29 septembrie 2022
O.D.Internaţional / 29 septembrie 2022
Cultura oferă o şansă oamenilor să se cunoască şi să se împrietenească. Cartea reprezintă adesea un adevărat pod între două culture sau două popoare. România este ţara invitată de onoare la cea de a 65-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Belgrad, care va avea loc în perioada 23 - 30 octombrie, cu mottoul "Books for Friends" (BFF), la care vor participa peste 30 de autori români.
O.D.Miscellanea / 29 septembrie 2022
O.D.Sport / 29 septembrie 2022
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 29 septembrie 2022
• "Credem că încurajarea producţiei româneşti de medicamente este importantă pentru că în situaţii precum pandemia, exporturile nu au mai funcţionat" • "Şcoala din România nu a mai dezvoltat, în ultimii 30 de ani, profesionişti de chimie şi farmacie, prin urmare se resimte o lipsă de specialişti în zona de producţie"
Conducerea Biofarm are drept obiectiv dublarea cifrei de afaceri în următorii cinci ani, ţintă ce va fi atinsă inclusiv prin creşterea exporturilor, a afirmat ieri Cătălin Vicol, directorul general al companiei, cu ocazia unei întâlniri cu presa la noua fabrică din Bucureşti a producătorului de medicamente.
O.D.Politică / 29 septembrie 2022
A.V.Internaţional / 29 septembrie 2022
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 29 septembrie 2022
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi în care după un debut în teritoriul negativ, pieţele europene erau în creştere către finalul zilei. Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide 20 de titluri ale pieţei noastre, a avut un recul de 0,97%, la 10.669 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de acţiuni, s-a depreciat cu 1,05%, până la 2.000 de puncte.
Macroeconomie / 29 septembrie 2022
VALENTINA GURĂUBănci-Asigurări / 29 septembrie 2022
VALENTINA GURĂUBănci-Asigurări / 29 septembrie 2022
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
A.V.
A.V.
O.D.
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7871 |
Franc elveţian | 5.3453 |
Liră sterlină | 6.0070 |
Gram de aur | 403.2660 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie