Jocurile Olimpice de vară, competiţia sportivă cu cea mai mare audienţă la nivel global, se va ţine la Rio de Janeiro indiferent de problemele care tot apar. Autorităţile braziliene au ţinut să precizeze săptămâna trecută că anularea Olimpiadei sau mutarea ei într-o altă ţară din cauza virusului Zika sau a altor probleme nici nu este luată în calcul. Autorităţile au cerut presei să nu mai facă niciun fel de speculaţii pe marginea acestui subiect.
Ministrul sportului din Brazilia, George Hilton, a anunţat : "Posibilitatea anulării Jocurilor de la Rio de Janeiro nu este luată în discuţie. Guvernul brazilian este ferm hotărât să asigure ţinerea Jocurilor Olimpice din 2016 la Rio de Janeiro într-o atmosferă paşnică şi sigură". De altfel, Hilton a insistat asupra faptului că în America de Sud în luna august este iarnă, temperaturile scad, iar ţânţarii vor fi mai puţin activi. La rândul său preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, a declarat că este convins că Jocurile se vor desfăşura, conform programului şi fără probleme. Mobilizarea este fără precedent. Preşedintele Dilma Rousseff ordonat armatei să pornească o "mega-operaţiune" împotriva ţânţarilor. Guvernul brazilian are în plan desfăşurarea a 220.000 de soldaţi, pe 13 februarie, într-o operaţiune care se va avea loc din casă în casă, în zonele afectate de ţânţari. Pe de altă parte milioane de ţânţari modificaţi genetic sunt folosiţi experimental într-un proiect pilot, în oraşul brazilian Piracicaba, pentru a combate ţânţarul Aedes aegypti. Ţânţarii modificaţi genetic, creaţi de compania britanică Oxitec, se împerechează în libertate cu femelele sălbatice şi transmit o "genă letală" urmaşilor lor, astfel încât ţânţarii din noua generaţie mor înainte de a deveni adulţi.
Pentru autorităţile braziliene virusul Zika nu este singura problemă. Brazilia se confruntă cu cea mai profundă recesiune economică din ultimii 50 de ani, inflaţia a depăşit pragul de 10 procente, iar realul brazilian pierde puternic teren în faţa dolarului american. În plan politic se vorbeşte tot mai intens despre suspendarea din funcţie a preşedintelui Dilma Rousseff, iar partidul care o susţine se confruntă cu un enorm scandal de corupţie. Aşa stând lucrurile s-a încercat micşorarea cheltuielilor organizatorice, dar cum terorismul este în plină expansiune la nivel global se pune problema sporirii fondurilor destinate securităţii sportivilor şi turiştilor. În plus, demonstraţiile de stradă ale cetăţenilor nemulţumiţi sunt tot mai frecvente şi mai violente. Brazilia a cheltuit 20.000.000.000 de dolari (stadioane plus infrastructură) pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal din 2014, alte 6.000.000.000 fiind cheltuite pentru organizarea Jocurilor Olimpice. Există şi veşti bune. În octombrie 2015, biletele pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro au fost vândute în 15 minute. Puse în vânzare pe mai multe platforme pe internet, tichetele s-au vândut într-un ritm ameţitor. Ulterior au fost epuizate şi biletele pentru ceremonia de închidere, dar şi pentru finalele turneelor masculine de fotbal, baschet, handbal şi ale curselor atletice. Organizatorii au rezervat 4.500.000 de bilete doar pentru localnici, dintr-un total de 7.500.000, până acum fiind vândute jumătate dintre acestea. La Jocurile Olimpice sunt aşteptaţi peste 10.000 de sportivi şi antrenori şi câteva sute de mii de turişti din întreaga lume.