Zona crepusculară

La suprafaţă, partidele politice au preferat analizei transparente şi dezbaterii deschise a rezultatelor de la locale, organizarea unor chermeze de celebrare a "Victoriei". Nimeni nu putea fi convins cu asemenea exerciţii de imagine, nimeni nu pare să fi sperat a convinge pe cineva. O rutină, făcută doar de dragul de-a bifa "recomandarea obligatorie" din carnetul cu secrete şi soluţii infailibile de succes ale "consultanţilor" politici. Ceea ce se întîmplă cu partidele politice, după această primă întîlnire, la urne, cu electoratul, este ascuns cu grijă de ochii publicului, iar ceea ce se vede, este atît de distorsionat încît ne trimite cu gîndul, direct, la "zona crepusculară".

În PD-L, două mişcări par rupte din acest scenariu: demisia contratimp a lui Blaga de la conducerea organizaţiei din Bucureşti şi ieşirea la rampă a lui Videanu, transformat, împotriva logicii politice, dintr-un învins fără luptă, într-un purtător de mesaj şi de imagine al partidului. Demisia lui Blaga se bate cap în cap cu abordarea Preşedintelui Băsescu, cel care nu a ezitat, chiar în seara rezultatelor, să afirme că performanţa candidatului PD-L a fost excelentă, chiar mult peste aşteptări, se înţelege ale partidului şi ale preşedintelui. S-a răzgîndit Blaga sau Traian Băsescu? Şi, pentru care motiv? Dacă nu este o simplă manevră de imagine, în urma căreia Blaga să fie reinvestit în funcţia din care tocmai demisionase şi prin aceasta spălat cu detergent de partid, de petele înfrîngerii electorale, atunci singura opţiune este să se retragă într-un con de umbră. Ar putea-o face pentru a-şi încărca bateriile şi a reveni, în forţă, în campania pentru parlamentare; ar putea-o face pentru a precipita o "criză" în PD-L, care să-l oblige pe Traian Băsescu să-şi schimbe abordarea politică, în general, şi atitudinea faţă de "echipa titularilor" partidului, în special. Încotro vor merge evenimentele, se va vedea în următoarele cîteva săptămîni.

Ieşirea lui Videanu la rampă este şi mai ciudată. Ar putea fi doar o încercare de recuperare a pierderii de credibilitate, suferită prin refuzul de-a da piept cu electoratul, după primul mandat la Primăria Bucureştilor, de a se poziţiona, astfel, pentru alegerile parlamentare şi mai ales pentru aranjamentele de după. Mesajul lui Videanu, neaşteptat de răspicat spus: Rămîn în joc. Este un mesaj ofertă, către partid şi colegi, sau este un mesaj de sfidare, de confruntare cu Traian Băsescu, cel care, aparent, a decis ca el să nu mai candideze pentru al doilea mandat de primar al capitalei? Cert este că PD-L nu-şi poate permite să piardă sau să scoată din joc două piese grele, înainte de parlamentare. Ieşite din orbita care le fusese prescrisă, cele două personalităţi pot evolua independent de linia politică stabilită partidului de Traian Băsescu sau pot reveni în ordinea de bătaie pentru alegerile generale.

Tot din zona crepusculară pare rupt şi episodul Orban, derulat sub acoperămîntul Partidului Naţional Liberal. Aparent, punctul de vedere al preşedintelui Tăriceanu pare o rezonabilă şi bine venită corecţie, menită să întărească falanga liberală şi mai ales să crească spiritul ei combativ, în vederea alegerilor generale. Organizaţiile cu performanţă sub media pe ţară trebuie restructurate, începînd cu conducerea, desigur! Nu neapărat, ar spune un sceptic, mai puţin grăbit. Argumentul mediei pe ţară, ca standard de performanţă, poate fi la fel de înşelător ca oricare altul. La urma urmei, niciodată susţinerea de care s-a bucurat partidul în diferite circumscripţii nu a fost suficient de uniformă încît să iei media drept etalon. De ce nu abaterea medie pătratică? De ce nu numărul absolut de voturi în aria organizaţiei? În fapt, acest număr spune dacă un partid şi-a crescut sau nu puterea de mobilizare a votului în favoarea sa. A fost el mai mic, în Bucureşti, acum, decît la trecutele alegeri locale? Pe de altă parte, cu responsabilităţile ministeriale pe un umăr şi cu cele ale campaniei pentru primăria generală pe celălalt, nu este chiar rezonabil să-i pui tot lui Orban în cîrcă şi performanţa organizaţiilor de sector. Mai degrabă maşinăria organizatorică a partidului este cea care trebuie trasă la răspundere, împreună cu conducerea organizaţiilor respective, decît "coordonatorul" lor. Pe fond, slăbirea poziţiei lui Orban în partid şi a credibilităţii sale în opinia publică nu este neapărat cel mai bun mod de-a valorifica efortul lui pentru locale şi nici potenţialul lui politic, în perspectiva alegerilor generale. Dacă "pedepsirea" lui Orban nu are de-a face cu rezultatele alegerilor, folosite doar ca pretext, ci cu o eventuală acţiune de contestare a modului în care Tăriceanu conduce partidul, atunci PNL se pregăteşte de o confruntare internă care cu greu ar putea să-i aducă voturi suplimentare în viitoarea competiţie electorală. Poate că Tăriceanu a vrut doar să înnăbuşe, în faşă, încercarea sau tentaţia de autonomizare a personajului politic Orban. Unul care poate aspira să-i ia locul, unul care ar putea fi dispus să reia dialogul cu Traian Băsescu şi PD-L, în eventualitatea unei noi coaliţii de guvernare, post-electorală. O soluţie care, multor liberali, mai ales în teritoriu, li se pare mult mai logică, politic, decît o coaliţie contra-naturii cu PSD.

Pînă la următorul episod, din Zona Crepusculară, aveţi grijă pe unde călcaţi!