ASF cere prin regulament aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă pe pieţele financiare nebancare

Ioana Dogaru
Companii / 10 martie 2016

Societăţile care operează pe pieţele financiare nebancare şi care sunt autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vor trebui să depună declaraţii prin care să arate în ce măsură respectă noul Regulament privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă adoptat de Consiliul ASF în spiritul obiectivelor de creştere a transparenţei şi de promovare a încrederii în aceste pieţe, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, Rapoartele anuale ale entităţilor reglementate vor trebui să includă note explicative în care să fie descrise evenimente relevante privind respectarea principilor statuate prin regulament, de la cele care vizează managementul riscurilor, până la conflictele de interese, potrivit sursei citate.

Potrivit regulamentului care preia numeroase propuneri primite de la asociaţii profesionale din sectoarele vizate, societăţile aflate sub supravegherea ASF trebuie să aplice sisteme de guvernanţă corporativă care să respecte un set minimal de cerinţe precum: asigurarea unei structuri organizatorice transparente şi adecvate, alocarea corectă şi separarea corespunzătoare a responsabilităţilor, administrarea eficientă a riscurilor, adecvarea politicilor şi a strategiilor, precum şi a mecanismelor de control intern, aplicarea unor proceduri operaţionale solide care să împiedice divulgarea de informaţii confidenţiale, crearea unui sistem eficient de comunicare.

Nu în ultimul rând, regulamentul include un capitol dedicat prevenirii apariţiei conflictelor de interese, entităţile reglementate având obligaţia de a stabili proceduri pentru identificarea relaţiilor, serviciilor, activităţilor sau tranzacţiilor în care poate interveni problema conflictului de interese. De exemplu, un atare conflict apare atunci când o persoană ar putea obţine un câştig sau ar putea evita o pierdere financiară, pe seama entităţii angajatoare, ori când o persoană ar putea avea un interes în legătură cu rezultatul unui serviciu sau al unei activităţi furnizate entităţii reglementate sau unui alt client, se mai arată în comunicat.

Regulamentul pune în sarcina consiliilor de administraţie/supraveghere responsabilitatea de a promova dezvoltarea şi aplicarea standardelor etice şi profesionale necesare asigurării unui comportament profesional şi responsabil al angajaţilor, în vederea prevenirii apariţiei conflictelor de interese. La atingerea acestui obiectiv contribuie şi politicile de remunerare, care trebuie să corespundă strategiei de afaceri şi intereselor pe termen lung ale fiecărei societăţi, informează ASF.

În acelaşi timp, consiliile trebuie să se asigure că politicile de remunerare promovează o administrare eficientă a riscurilor, fără să conducă la asumări care depăşesc toleranţa la risc a fiecărei entităţi.

Tot în sarcina consiliilor de administraţie/supraveghere intră aprobarea limitelor toleranţei la risc, precum şi a procedurii prin care sunt identificate, evaluate, monitorizate, gestionate şi raportate riscurile semnificative la care este expusă o societate. Procedura în cauză trebuie să includă stabilirea frecvenţei şi descrierea conţinutului testelor de stres periodice, precum şi a situaţiilor care justifică realizarea unor teste de stres ad-hoc, precizează sursa citată.

Prin noul set de cerinţe, ASF are în vedere crearea unui cadru unitar de aplicare a principiilor de guvernanţă corporativă consacrate prin bunele practici internaţionale, la nivelul societăţilor care activeză pe pieţele supravegheate, în completarea reglementărilor sectoriale specifice din domeniul asigurărilor, al pieţei de capital sau al pensiilor private.

Regulamentul ridică la rangul de cerinţă expresă o serie de norme şi principii care pot fi considerate de domeniul evidenţei, dar a căror respectare în literă şi în spirit face diferenţa în creşterea calităţii managementului, a transparenţei şi, implicit, a încrederii consumatorilor în pieţele financiare nebancare.

Regulamentul privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017 pentru toate entităţile supravegheate de ASF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb