Casa Unirea

Voi relansa un proiect extrem de generos făcând uz de "materialul clientului". Casa Unirea. Un proiect despre care s-a vorbit insistent în PSD. O reţea naţională de magazine ieftine cu produse alimentare şi care ar putea face concurenţă supermarketurilor.

Dintr-un motiv destul de obscur, s-a întâmplat cu "Casa Unirea" ceea ce s-a întâmplat şi cu alte multe proiecte de interes naţional lansate de PSD sau de alte partide. Un proiect care a eşuat înainte de a fi fost lansat la apă. Oare de ce?

Nu sunt adeptul teoriei conspiraţiei. Totuşi eşecul Casei Unirea ar putea fi pus şi pe seama intereselor deloc obscure ale deţinătorilor de supermarketuri. Din simplul motiv că o reţea naţională de magazine, cu alimente luate direct de la producători fără exces de adaosuri comerciale, ar putea crea o concurenţă extrem de serioasă supermarketurilor. Le-ar readuce pe pământ. Le-ar obliga, pentru a-şi vinde produsele, să scadă preţurile. Renunţând astfel la numeroasele adaosuri comerciale. Şi, implicit, la practicarea unor preţuri exagerate. Poate că au existat interese în sensul abandonării acestui proiect. Sau poate, cine ştie, Casa Unirea a fost sabotată prin indiferenţă sau prostie.

Într-o discuţie pe care am avut-o recent cu domnul Marcel Ciolacu, am evocat împreună experienţa Poloniei şi rezultatele excepţionale obţinute acolo în urma implementării unei reţele de acest fel. Aceste rezultate nu înseamnă doar faptul că vom plăti preţuri mai mici la raft pentru produse româneşti. Înseamnă şi sau mai ales stimularea producţiei. Stimularea fermierilor. Marfa lor nu va mai putrezi pe câmp. Va putea fi rapid şi eficient comercializată. Iar ţăranii vor avea astfel posibilitatea ca, de la an la an, să-şi dezvolte producţia.

Preocuparea pentru acest proiect mi-a atras atenţia şi asupra unei informaţii care aparent a trecut neobservată. În statele africane, desigur, cele care nu s-au scufundat în bezna războaielor, producţia asigurată de micii fermieri a crescut exponenţial în ultima vreme. Ei nu au o "Casă Unirea". Au altceva. O aplicaţie IT făcută, dacă nu mă înşel, de un britanic. Graţie acestei aplicaţii, orice ţăran posesor al unui telefon mobil are posibilitatea să anunţe marfa de care dispune. Marfa pe care o ridică de pe câmp. Aceste informaţii se centralizează în mod automat şi, în timpul cel mai scurt, cineva le ridică, desigur contra cost, producţia. O producţie care în scurt timp a putut fi dinamizată în toate statele africane. Şi noi putem avea aşa ceva.

Premierul Marcel Ciolacu, după discuţia avută cu mine, a susţinut şi o declaraţie publică legată de proiectul Casei Unirea. Să sperăm că el va putea fi implementat. Ar fi nu numai complementar măsurilor luate pentru plafonarea preţurilor la principalele produse alimentare, dar s-ar putea constitui şi într-un stimulent pentru întreaga producţie agricolă.