PepsiCo l-a numit pe Christophe Guille în poziţia de director general al PepsiCo în regiunile Europa Centrală şi Greater Balkans, reunite într-o singură unitate de business, care cuprinde şi operaţiunile din România, înlocuindu-l pe Levent Yuksel, care va prelua conducerea PepsiCo Turcia, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Din noua poziţie, pe care o preia cu efect imediat, el va conduce operaţiunile PepsiCo de pe pieţele din Europa Centrală şi Greater Balkans, reunite într-o singură unitate de business, în care se regăsesc operaţiunile diviziilor de băuturi şi snacks-uri PepsiCo România, ale celor de snacks-uri din East Balkans, cu Bulgaria şi Moldova, din Balcanii de Vest, cu Serbia, Bosnia, Croaţia, Albania, Slovenia, Muntenegru, Kosovo şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Totodată, reuneşte Grecia, Cipru, Israel şi unităţile South East Europe Franchise.
PepsiCo România face parte din Greater Balkans în cadrul diviziei PepsiCo Europe, coordonarea operaţiunilor financiare ale Greater Balkans fiind realizată de la Bucureşti.
"Sunt multe oportunităţi interesante de creştere în această regiune şi vom continua să ţintim o creştere sustenabilă, pe termen lung, ghidaţi de filosofia noastră, Performanţă cu Scop", a declarat Guille.
Anterior, Guille a fost vicepreşedinte director general pentru Europa Centrală. El şi-a început cariera în PepsiCo în anul 1998, când s-a alăturat companiei venind de la Quaker Oats, deţinând pe rând poziţii de director general al PepsiAmericas, al PepsiCo Central Europe şi al operaţiunilor de băuturi ale PepsiCo Rusia.
Levent Yuksel fusese numit în funcţia de director general al Greater Balkans & South East Europe Franchise în 2014, ca urmare a integrării operaţiunilor PepsiCo din regiunile Balcanii de Est, Balcanii de Vest, Grecia, Cipru, Israel şi a francizelor din Europa de Sud-Est, pe care le-a condus timp de 5 ani.
Conform sursei citate, el îşi va continuă cariera de 20 de ani în cadrul PepsiCo în calitate de director general al PepsiCo Turcia.
PepsiCo a avut în 2014 venituri nete de peste 66 miliarde dolari. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gama largă de produse alimentare şi băuturi, cu 22 de branduri care generează peste 1 miliard de dolari fiecare în vânzări anuale de retail.