COLLIERS:  Circa 70% dintre angajaţi vor să lucreze de acasă şi după relaxarea măsurilor împotriva Covid-19

M.A.
Companii / 4 mai 2020

Andrei Voica

Andrei Voica

7 din 10 angajaţi români îşi doresc să continue să lucreze o bună parte din timp de acasă şi după relaxarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului şi ieşirea din starea de urgenţă, arată datele Colliers International remise, astăzi, Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, dintre aceştia, 60% cred că lucrul la distanţă ar fi util cel puţin 1-2 zile pe săptămână, iar 10% ar vrea să lucreze chiar 3-4 zile de acasă în perioada următoare. Clădirile de birouri din portofoliul administrat de Colliers International au continuat să fie funcţionale în perioada stării de urgenţă, fără proiecte în conservare, astfel că este de aşteptat ca activitatea să fie reluată gradual chiar începând din 18 mai.

Un sfert dintre angajaţi se aşteaptă într-adevăr să revină la birou în luna mai, dar activitatea acestora în clădirile de birouri va fi reluată treptat, în funcţie de evoluţia epidemiei de coronavirus şi de măsurile anunţate mai departe de autorităţi. Totodată, este de aşteptat ca unele companii să continue să aplice politici de lucru de la distanţă pe o perioadă mai îndelungată, cel puţin pentru angajaţii care au copii, în contextul suspendării activităţii unităţilor de învăţământ până în toamnă.

Andrei Voica, Director Project Management and Workplace Consultancy, Office Advisory la Colliers International, a declarat: "Distanţarea socială ar putea fi menţinută pe perioade mai extinse, ceea ce poate însemna un mix între munca de la birou şi cea de acasă la scară mai largă. Adaptarea şi acţiunile rapide sunt cuvintele cheie în aceste zilele, dar şi preocuparea pentru sănătatea oamenilor şi a afacerilor sunt esenţiale. De la începutul pandemiei, la Colliers am pornit acest proces cu un lucru clar în minte, anume că trebuie să acţionăm imediat, cu soluţii inovatoare, ţinând cont că proprietarii şi chiriaşii din clădirile de birouri au nevoie să recalibreze serviciile în această perioadă, dar şi mai departe."

Sursa citată menţionează că, pentru a asigura angajaţilor distanţarea socială la birou, angajatorii trebuie să ia în considerare unele modificări de amenajare a spaţiului şi a mobilierului, mai ales în cazul birourilor de tip open space. Este necesară asigurarea unei distanţe recomandate de doi metri liniari între angajaţi, ceea ce înseamnă că va fi necesară creşterea spaţiului alocat per angajat de la 8 metri pătraţi, cât este în prezent media în clădirile de birouri de clasă A, la peste 15 metri pătraţi per angajat. În acest context, anumite companii vor trebui să permită unui procent din angajaţi să continue lucrul de acasă, astfel încât regulile privind distanţarea socială, dar şi de rotaţie să poată fi respectate.

Astfel, printre măsurile care pot fi implementate de companii, pentru a-şi pregăti birourile pentru revenirea angajaţilor, se numără rotirea birourilor din spaţiile deschise astfel încât aceştia să nu stea faţă în faţă şi direcţionarea echipei către spaţii alternative de lucru din birou. Totodată, în recepţii pot fi instalate bariere temporare de plastic transparent, pentru a separa vizitatorii de biroul de recepţie, iar în birouri pot fi instalate partiţii înalte între birourile care se află faţă în faţă. Nu în ultimul rând, în sălile de conferinţe, după îndepărtarea unui număr de scaune, pot fi aplicate marcaje cu bandă pe pardoseală pentru a indica distanţa de siguranţă de doi metri între scaune, recomandă consultanţii Colliers International.

"Pentru a reduce atingerea mânerelor uşilor, este indicat să fie lăsate deschise uşile birourilor şi sălilor de conferinţe, cu excepţia cazului în care există o nevoie absolută de confidenţialitate. Din clădirile de birouri nu trebuie să lipsească nici indicatoarele care informează vizitatorii despre regulile de păstrare a distanţei, de spălare şi igienizare a mâinilor sau de purtare a măştilor în zonele publice. Folosind semnalizare, pot fi create căi unice, în sensul acelor de ceasornic prin spaţiu, iar prin adăugarea de bandă cu săgeţi pe pardoseala biroului poate fi indicată direcţia recomandată.", arată datele Colliers.

Alexandru Atanasiu, Associate Director, Real Estate Management Services la Colliers International, a transmis: "Odată întorşi la birou, angajaţii vor trebui să se obişnuiască cu toate aceste noi reguli de igienă şi siguranţă, care, foarte probabil, vor rămâne în vigoare mai mult timp. Estimăm că toate clădirile medii şi mari vor avea de implementat un set riguros de măsuri pe care le recomandăm în această perioadă. Este vorba despre noi reguli de circulaţie cu lifturile şi pe scări, precum şi privind accesul în spaţiile desemnate pentru masa de prânz sau privind nivelul de echipament de protecţie minim impus pentru accesarea clădirii. În funcţie de criteriile de risc, chiriaşii pot fi întâmpinaţi de porţi pentru dezinfecţie, camere de termoviziune pentru măsurarea temperaturii sau covoraşe impregnate cu soluţie dezinfectantă pentru fiecare cale de acces

Totodată, proprietarii de clădirii vor trebui să asigure cu regularitate o igienizare completă a instalaţiilor de încălzire şi răcire şi a centralelor de tratare a aerului, potrivit consultanţilor Colliers International, precum şi acţiuni ce vizează dezinfectarea periodică cu o frecvenţă mărită şi soluţii speciale pentru grupurile sanitare şi spaţiile comune. Pentru a se alinia la noile comportamente de igienă, proprietarii de clădiri de birouri vor avea un cost minim suplimentar de 2.000 euro pe lună pentru o clădire cu suprafaţă medie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb