GUVERN:   Acordarea tichetelor sociale este strict condiţionată de prezenţa regulată a copiilor la grădiniţă

Adina Lateş
Politică / 19 ianuarie 2016

Guvernul a adoptat, astăzi, normele metodologice de aplicare a Legii 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, ce prevede acordarea de tichete sociale în valoare de 50 de lei pentru cei care frecventează grădiniţa.

"Este un program la care premierul ţine foarte mult. E un program prin care se acordă tichete în valoare de 50 de lei părinţilor pentru încurajarea prezenţei copiilor la grădiniţă pe baza unui algoritm de prezenţă, aşa încât să fie stimulată prezenţa copilului la grădiniţă şi încurajat părintele să-şi înscrie copilul la grădiniţă", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, după şedinţa Executivului.

Suciu a arătat că este vorba de o lege care a fost adoptată în 2015 şi care nu avea norme de aplicare. "Guvernul este foarte bucuros că a reuşit să vină rapid cu aceste norme de aplicare. Înscrierea copilului de grădiniţă şi beneficiul de 50 de lei, pe baza tichetului, se poate obţine pe tot parcursul anului şcolar, deci nu trebuie doar înscris la începutul anului pentru a beneficia de tichet, poate copilul să se înscrie pe tot parcursul anului şcolar. Este un proiect care încurajează prezenţa în grădiniţe şi este important ca abandonul şcolar să nu înceapă de la grădiniţă", a adăugat Suciu, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, "tichetele sociale acordate în baza legii privind încurajarea copiilor să urmeze învăţământul preşcolar - "Fiecare Copil în Grădiniţă" - vor putea fi utilizate numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite".

"Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învăţământul preşcolar promovează prezenţa la grădiniţă a copiilor între 3 şi 6 ani prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puţin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură)", menţionează sursa citată.

Mecanismul propus prin normele de implementare a legii prevede că acordarea tichetelor sociale este strict condiţionată de prezenţa regulată a copiilor la grădiniţă.

"Normele de aplicare precizează că totalul absenţelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maximum trei) şi scutirile medicale nu pot depăşi 50% din numărul total de zile de grădiniţă din luna respectivă. Prezenţa zilnică a copiilor la grădiniţă o ţin educatorii, după un formular similar celui folosit de Fundaţia Ovidiu Ro în programul-pilot. Situaţia fiecărui preşcolar se centralizează într-un sistem informatic naţional gestionat de Ministerul Educaţiei. Corectitudinea notării prezenţei zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunţate, prin sondaj", precizează Guvernul.

Potrivit sursei citate, copiii eligibili pentru acest program sunt identificaţi de asistenţii sociali din primării, pe baza unui dosar social.

"Stimulentul acordat sub formă de tichet social este acordat pentru perioada septembrie - iunie, pe bază de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere completată de părinţi sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul. Declaraţia este standard. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, ci copiii lor devin automat eligibili. Înscrierea în program este permanentă, pentru a permite familiilor să îşi înscrie copiii la grădiniţă şi după începerea anului şcolar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preşcolarul a îndeplinit criteriile de frecvenţă", arată Executivul.

Mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocaţia pentru copii, bursele sau subvenţiile agricole. Tichetele vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezenţă completat de educatori. Banii necesari pentru plata stimulentelor se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată.

Guvernul mai precizează că este deja în lucru un proiect de hotărâre care urmează să prevadă repartizarea pe judeţe a sumelor alocate în 2016 finanţării acestui program, în funcţie de numărul de copii înscrişi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb