Capitolul 20 din programul de guvernare al PSD din decembrie, domeniul Cultură, a fost scris de mine, de la prima literă, până la ultima sa literă, şi cred că eu eram cel mai potrivit să mă evaluez, a declarat, la finalul săptămânii trecute, Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii şi al Identităţii. Domnia sa consideră că, mai devreme sau mai târziu, competenţa, onestitatea, moralitatea, responsabilitatea prezenţei în spaţiul public vor fi criterii şi argumente mai mari şi mai importante decât fidelitatea faţă de un şef de partid.
Fostul ministru a mai precizat: "Recunoaşterea, validarea profesională trebuie să fie criterii şi argumente superioare unor contexte. Un lider de partid vine şi pleacă, dar nu ia cu el un minister sau un domeniu. (...) Firesc e ca partidul să susţină Guvernul, aşa cum firesc este ca Guvernul să aibă o relaţie bună cu partidul, mai ales dacă ele sunt unul şi acelaşi".
Domnia sa a afirmat că evaluarea activităţii sale la minister a fost una "mincinoasă". În plus, fostul ministru a adăugat: "A fost o evaluare contabilă într-un domeniu care este contabil doar atunci când vorbim de buget. Aici însă se lucrează cu altceva. Pentru asta ar fi nevoie de oameni care să se priceapă şi care să analizeze competent acest domeniu. Şi eu cred că, aşa cum am scris şi zilele trecute, cei care au dreptul moral şi priceperea să-mi judece activitatea sunt cei din domeniul Culturii".
Ionuţ Vulpescu a mai subliniat că un singur om nu poate să le ştie pe toate: "Eu nu am încredere în analiza unui singur om. Nu cred că un singur om le ştie pe toate şi nu cred că un singur om se pricepe la toate. Am ieşit din Renaştere. E o renaştere a unui anumit tip de a vedea politica. E adevărat. Mă încăpăţânez să cred în democraţie".
În opinia domniei sale, ar fi fost firesc ca înainte de evaluare să existe un dialog şi să se poarte discuţii în cadrul departamentelor partidelor.
Ionuţ Vulpescu a evidenţiat faptul că el este autorul capitolului 20 din programul de guvernare referitor la domeniul Culturii şi consideră că domnia sa cunoaşte mai bine ce s-a întâmplat la Ministerul Culturii în ultimele şase luni.
În plus, domnia sa a declarat că programul de evaluare a fost făcut pentru patru ani, ci nu pentru 6 luni şi este normal să nu fi îndeplinit încă toate punctele existente acolo.
Ionuţ Vulpescu a mai afirmat că mărirea salariilor actorilor cu 50% a fost pusă ca fiind îndeplinit în dreptul Ministerului Muncii, deşi el este cel care s-a bătut pentru creşterile salariale ale actorilor şi personalului conex domeniului.
Fostul ministru al Culturii consideră că există o ruptură între clasa politică şi cetăţeni care trebuie refăcută.
De asemenea, Ionuţ Vulpescu a precizat că domnia sa nu a revenit asupra demisiei, odată depusă, întrucât nu este un lucru cu care te poţi juca.
Domnia sa a adăugat: "Plec foarte liniştit şi împăcat cu ceea ce am făcut în aceste şase luni. Exigenţa este una, dar tensiunile artificiale şi întreţinute nu ajută. Nu e uşor pentru nimeni să construiască aşa. Nu poţi lucra în tensiune permanentă".
Totodată, fostul ministru al Culturii a precizat: "Miza nu este una personală. Din tot trebuie să învăţăm, iar asta este o lecţie despre transparenţă, onestitate, criterii. Trebuie să fie înţelese de oameni. Vine altcineva în locul meu şi va plăti la fel. Poţi să înlocuieşti un om cu alt om foarte uşor, dar nu trebuie să perpetuezi mentalităţi de tipul acesta".
Ionuţ Vulpescu a prezentat un "bilanţ onest" al activităţii sale desfăşurate în ultimele şase luni care cuprinde cinci măsuri îndeplinite, opt măsuri îndeplinite parţial şi 10 măsuri neîndeplinite.
Realizările domniei sale sunt: asigurarea condiţiilor necesare continuării şi dezvoltării Programului Naţional "Limes"; majorarea bugetului alocat Culturii cu 51%; sprijinirea autorităţilor locale pentru reconversia spaţiilor industriale dezafectate în hub-uri culturale; pregătirea participării României în anul 2019 la Festivalul Internaţional de Artă Europalia; pregătirea participării României ca invitat de onoare la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig din anul 2018.
Măsurile îndeplinite parţial au fost: lansarea primului program de susţinere a investiţiilor în infrastructura culturală; digitizarea patrimoniului cultural pentru sprijinirea accesului publicului şi atragerea unui nou public, precum şi sprijinirea industriilor creative pentru folosirea avantajelor oferite de piaţa unică digitală; dezvoltarea educaţiei artistice şi culturale la nivelul învăţământului preuniversitar; dezvoltarea unui mecanism consultativ în domeniul culturii; încurajarea investiţiilor private în patrimoniul cultural imobil; îmbunătăţirea şi modernizarea sistemului de achiziţii de creaţii culturale; revizuirea actelor normative din domeniul culturii.
Potrivit fostului ministru au fost realizate şi alte măsuri care nu se regăsesc în programul de guvernare: exercitarea dreptului de preempţiune pentru Ansamblul Conacului Brătianu - Vila Florica; semnarea Convenţiei tehnice pentru organizarea şi finanţarea Sezonului România-Franţa 2019; identificarea unui sediu pentru Muzeul Naţional "Constantin Brâncuşi"; modificarea Hotărârii Guvernului nr. 202/2008 privind instituirea premiilor naţionale pentru arte, care se află pe circuitul de avizare interministerial, care acum va trebui reluat; asigurarea resurselor financiare pentru Muzeul Naţional de Istorie a României, în vederea demarării inventarierii patrimoniului filatelic al României, respectiv colecţia Muzeului Filatelic, cu o valoare estimată la 500 - 700 milioane euro; încetarea plafonării indemnizaţiilor de merit ce se acordă personalităţilor importante din domeniul culturii, ştiinţei şi sportului; colaborarea cu Republica Moldova; prelungirea programului Bibliotecii Naţionale; găzduirea în 2018 a Simpozionul European al Comemorării, organizat de Reţeaua Europeană Memorie şi Solidaritate.
Printre măsurile nerealizate, Ionuţ Vulpescu a enumerat: construirea unei săli moderne de concerte şi a unui centru cultural multifuncţional în Bucureşti; susţinerea financiară a acţiunii "Timişoara, Capitală Europeană a Culturii 2021" şi pregătirea Centenarului Marii Uniri.