Magline.ro lansează în ţara noastră tablourile digitale pentru NFT-uri, cu ecran de 21.5 inch şi cu sisteme de operare care au preinstalată aplicaţia de afişaj NFT, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, tehnologia avansează într-un ritm alert, iar NFT-urile sunt într-o tendinţă ascendentă în spaţiul blockchain. Multe companii de comerţ electronic au început să le încorporeze în strategiile lor de business, chiar dacă acest lucru presupune costuri destul de ridicate, trendul fiind unul promiţător, la început de drum.
NFT-urile sunt jetoane nefungibile (Non Fungible Tokens) care nu pot fi înlocuite sau replicate şi care certifică şi garantează dreptul de proprietate şi autenticitate asupra artei sau altor bunuri digitale. NFT-urile sunt strict digitale şi reprezintă unităţi de date salvate în BlockChain într-un mod unic, particularitate care stă la baza tranzacţiilor cu criptomonede (Bitcoin / Ethereum / Litecoin, etc).
De exemplu, NFT-urile pot reprezenta arta digitală (imagini, fişiere audio, fişiere video, Gif-uri, texte, obiecte din jocuri video, etc) sau articole din lumea reală (bilete la evenimente, acte, documente, facturi, semnături, etc). Când un utilizator cumpără un NFT nu este doar proprietarul licenţei de utilizare, ci devine proprietarul produsului real. Îl poate păstra atât timp cât doreşte sau să îl vândă altcuiva.
În acest context, magazinul online Magline.ro lansează în România tablourile digitale pentru NFT-uri, cu ecran de 21.5 inch şi cu sisteme de operare care au preinstalată aplicaţia de afişaj NFT.
Dispozitivul se poate conecta la internet prin WIFI (având şi o extra antenă pentru captarea semnalului), pe banda de 2.4 GHz cât şi 5GHz, dar poate fi conectat şi prin cablu LAN pentru a beneficia de conexiuni rapide şi fără întreruperi. În plus, rama poate fi folosită ca şi tablou publicitar sau ramă foto digitală, permiţând rularea de materiale foto, audio sau video cu ajutorul memoriilor externe MicroSD, usb Drive, etc.
"Tablourile noastre pentru NFT-uri cu dimensiuni lăudabil de mari îţi oferă avantajul de a avea artă NFT direct la tine acasă. Colecţiile de NFT-uri lansate de celebrităţi sunt peste tot acum, iar studiourile video încep să lanseze NFT-uri, unul dintre ultimele exemple fiind chiar The Matrix Ressurection NFT. Ne aşteptăm la un număr mare de comenzi ale produsului nostru, având în vedere trend-ul ascendent în care numeroşi artişti şi vedete îşi comercializează operele de artă prin intermediul NFT-urilor. De asemenea, din ce în ce mai mulţi colecţionari aleg achiziţia operelor de artă digitală prin platforme specializate de comercializare a NFT-urilor", declară Kraus Fabian, CEO al magazinului online Magline.ro
Volumul de tranzacţionare al NFT-urilor este într-o continuă creştere. Dacă vânzările de NFT-uri în 2019 au fost de 62.9 milioane de dolari iar în 2020 de 258.8 milioane de dolari, în anul 2021 vânzările au explodat, conform influencermarketinghub.com. Numai în luna august 2021 vânzările au fost de peste 3 miliarde de dolari, în creştere cu 800 % faţă de luna anterioară, se arată în comunicat.