Pilonul III de pensii facultative a atras un număr record de noi clienţi în 2023 şi se apropie de 1 miliard de euro în administrare

A.F.
Piaţa de Capital / 11 ianuarie

 Pilonul III de pensii facultative a atras un număr record de noi clienţi în 2023 şi se apropie de 1 miliard de euro în administrare

Circa 83.000 de români au început în 2023 să economisească pentru vârsta retragerii prin fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), un record pentru numărul de clienţi nou-atraşi în sistem într-un singur an începând cu 2008, reflectând nivelul ridicat de încredere a populaţiei în pensiile private, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, numărul total de participanţi la Pilonul III a ajuns astfel la 710.000 la finele lui 2023, în numele cărora cele 10 fonduri de pensii facultative administrează active nete de 4,74 de miliarde de lei (953 mil. EUR), în creştere cu 31% faţă de 2022 şi reprezentând un maxim istoric pentru sistem.

În 2023, fondurile de pensii de Pilon III au înregistrat un randament mediu ponderat de 16,8%, cu aproximativ 10 puncte procentuale peste rata inflaţiei, consolidându-şi performanţa foarte bună pe termen lung. Pe întreaga durată de funcţionare (2007-2023), fondurile de pensii facultative au generat un randament mediu anual de 6,13%, comparativ cu o rată medie anuală a inflaţiei de 4,61%, conform calculelor APAPR. În termeni monetari, Pilonul III a generat un câştig pentru participanţi în valoare de 1,25 miliarde de lei (251 mil. EUR), net de toate comisioanele, în plus faţă de contribuţiile primite în administrare.

De asemenea, fondurile de pensii facultative au efectuat deja plăţi în valoare totală de cca. 635 de milioane de lei (128 mil. EUR) către aproape 80.000 de beneficiari în perioada 2007-2023, din care 115 milioane de lei (23 mil. EUR) doar în 2023. Participanţii la Pilonul III îşi pot primi banii acumulaţi oricând după împlinirea vârstei de 60 de ani, ei putând să contribuie în continuare şi după această vârstă.

Banii economisiţi în Pilonul III pot fi primiţi fie ca plată unică, fie în tranşe lunare egale pe durata a cel mult 5 ani. În cazul nefericit al decesului participantului, banii acumulaţi în Pilonul III revin moştenitorilor legali sau testamentari. Începând cu 1 ianuarie 2024, regimul fiscal al plăţilor către beneficiari s-a îmbunătăţit (la fel ca la Pilonul II de pensii private obligatorii), în sensul că baza de calcul pentru cota de impozit pe venit de 10% nu mai este întreaga sumă acumulată (ca până acum), ci doar câştigul obţinut prin investire de fondurile de pensii facultative, în plus faţă de contribuţiile virate.

La Pilonul III de pensii facultative pot contribui toţi românii care înregistrează venituri de natură profesională (salariaţi şi cei cu activităţi independente, asimilaţi salariaţilor), dar şi angajatorii, care pot oferi contribuţii suplimentare la Pilonul III în numele salariaţilor, ca parte a pachetului de beneficii extra-salariale. În prezent, contribuţiile la Pilonul III sunt deductibile în limita a 400 EUR / an atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru angajatori. Din păcate, plafonul de deductibilitate nu a mai fost majorat din 2009 şi până în prezent, reducând atractivitatea sistemului şi descurajând economisirea suplimentară pentru bătrâneţe.

În acest context, APAPR salută depunerea în circuitul legislativ a unei iniţiative parlamentare ce vizează dublarea acestui plafon de deductibilitate şi actualizarea sa automata prin corelare cu creşterea salariului minim pe economie. Adoptarea acestui proiect legislativ este de natură să încurajeze atât persoanele fizice cât şi companiile să contribuie la Pilonul III pentru venituri suplimentare la retragerea din activitate, reducând în acelaşi timp presiunea pe sistemul public de pensii.

 Pilonul III de pensii facultative a atras un număr record de noi clienţi în 2023 şi se apropie de 1 miliard de euro în administrare

 Pilonul III de pensii facultative a atras un număr record de noi clienţi în 2023 şi se apropie de 1 miliard de euro în administrare

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. foarte putin randamentul mediu de 6,13%/an pentru niste administratori de fonduri cu scoala multa.

    deci practic nu ai castigat nimic in cei 16 ani de contributie ca si deponent.

    1. in termeni reali, randament anualizat pe pierdere (( oamenii si singur isi pot cumpara titluri de stat, nu e cesar sai platesti unui fond un comision de pina la 3% pe an din valoarea activului pentru asta.

    Sa vezi clientii iesiti... ca aia mor si nu stiu de "fond" ... la administrator ramne banetul la morti.

    s c c r e t 

    1. Banetul la morți rămâne la moștenitori... verificați legea !

    mai si puneti mintea la contributie, dar na, negustorul isi pretaluieste marfa dupa cum ii convine . "Pe întreaga durată de funcţionare (2007-2023), fondurile de pensii facultative au generat un randament mediu anual de 6,13%, comparativ cu o rată medie anuală a inflaţiei de 4,61%" asta inseamna STRICT ca contributiile din prima luna (aia care o fi fost in 2007) au adus acest randament peste inflatie. restul? da, stiu, calculul e struct in conformitate cu nusce standarde etc. totusi, mai si gandim?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb