RADET:  ELCEN nu a respectat calendarul de revizii comunicat iniţial

L.B.
Companii / 10 iunie 2016

 ELCEN nu a respectat calendarul de revizii comunicat iniţial

Actualizare 16:09 ELCEN: "Producem energie termică exact în parametrii comandaţi de RADET"

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) furnizează agent termic în parametrii comandaţi de Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi poate creşte producţia de agent termic dacă Regia o va solicita, a afirmat astăzi directorul tehnic al producătorului de energie, Constantin Dobre.

"ELCEN produce energie termică exact în parametrii comandaţi de RADET. Ce face RADET de la gardul centralei la consumator este problema domniilor lor", a declarat Dobre, potrivit unor surse din media.

Acesta a precizat că, în timpul verii, consumul de energie termică al Capitalei este de 10 ori mai redus decât în timpul iernii, astfel că este suficientă funcţionarea a două centrale din cele patru existente în Bucureşti.

"Pot fi oprite două centrale simultan. Grozăveşti şi CET Vest, CET Sud şi Progresu. În acest moment sunt pornite CET Vest şi Progresu, care produc împreună 144 de gigacalorii pe oră. Putem creşte producţia în cele două centrale până la 260 de gigacalorii pe oră", a mai afirmat directorul tehnic al ELCEN, într-o conferinţă de presă.

Referitor la declaraţiile oficialilor RADET, potrivit cărora ELCEN nu a respectat programul de revizii agreate anterior, Dobre a arătat că producătorul de energie a respectat întocmai programul acceptat împreună cu RADET în primăvară.

"Suntem în programul acceptat împreună în această primăvară, dar noi oricum putem opri şi porni centralele, dar nu este cazul, pentru că nu este cerere. Dăm parametrii atât cât doreşte RADET. Să spună ce doresc şi le dăm. Dacă problema ar fi fost la noi, ar fi trebuit ca jumătate din oraş să nu aibă apă caldă", a adăugat Dobre.

Reprezentanţii ELCEN au arătat că poprirea ELCEN pe conturile RADET a rezultat ca urmare a hotărârii instanţei.

"Poprirea se datorează restanţelor la plată din 2008-2009 ale RADET şi ale Primăriei. Acum RADET achită factura lunii decembrie 2013. Aceste datorii se acumulează an de an, zi de zi. Avem de recuperat de la RADET 2,6 miliarde de lei, fără penalităţi. Cu penalităţi cu tot, suma se ridică la 3,61 miliarde de lei", a spus, la rândul său, Adrian Diaconu, director financiar-comercial adjunct al ELCEN.

Acesta a precizat că, pentru primele cinci luni ale acestui an, ELCEN are de încasat 93 milioane de lei în contul mărfii livrate, din care 62 de milioane de lei reprezintă subvenţiile pentru perioada martie - mai 2016.

Producătorul a încasat în acest an 513 milioane de lei şi a facturat 608 milioane de lei.

Diaconu a arătat că, la rândul său, din cauza acestor creanţe, ELCEN nu poate achita contravaloarea gazelor primite de la furnizorii săi. Compania are contracte cu Petrom şi Romgaz, dar şi un contract de import de gaze. Potrivit lui Diaconu, Romgaz ar putea bloca conturile ELCEN în 2 iulie, din cauza unor datorii care se ridică de 330 de milioane de lei.

"În 2 iulie, există riscul să ne blocheze conturile 100%. Datoria noastră este de 330 milioane de lei la Romgaz şi de 550 de milioane de lei în total către furnizorii de gaze", a mai spus oficialul ELCEN.

(S.A.)

-----------

Actualizare 15:00 RADET anunţă reluarea furnizării apei calde în sectorul 2 al Capitalei

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a anunţat astăzi reluarea furnizării apei calde la parametri normali în zona Ştefan cel Mare, Aleea Circului, Judeţului, Oteşani, Colentina.

"Estimăm că mâine dimineaţă întregul sistem de termoficare va fi în parametri optimi de funcţionare", informează RADET prin intermediul unui comunicat de presă.

(G.F.)

-------------

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice informează că ELCEN nu a respectat calendarul de revizii comunicat iniţial şi asumat de către RADET, program care prevedea ca CET-urile Sud şi Grozăveşti să intre în revizie în intervale diferite, potrivit unui comunicat al RADET remis redacţiei.

"Conform calendarului anual de revizii comunicat de ELCEN pentru anul 2016, transmis către RADET în data de 2 februarie, CET Sud era programat să intre în revizie între 6 - 26 iunie, iar CET Grozăveşti între 8 - 28 august. În fapt, CET Sud a intrat pe 1 iunie, iar CET Grozăveşti a intrat pe 6 iunie, faţă de 8 august, cum era programat iniţial. În aceste condiţii, alimentarea consumatorilor deserviţi de către aceste centrale, respectiv locuitorii sectoarelor 2 şi 3, a fost preluată prin manevre în sistem, de CET Progresu şi CET Vest", a informat RADET.

RADET precizează că nerespectarea calendarului de revizii a dus la situaţia actuală, de a nu putea fi livrată apa caldă locuitorilor din sectorul 2.

"Zonele Colentina şi Pantelimon sunt situate la cea mai mare distanţă de centralele din care se face în prezent alimentarea. Practic, apa caldă parcurge până în apartamentele bucureştenilor o distanţă de 14 kilometri, faţă de 7,5 cât era în mod normal, apa ajungând mai rece la consumator", a specificat RADET.

Directorul general RADET, Valentin Viţalariu, a precizat că în această situaţie clienţii aveau la robinet apă rece în loc de apă caldă.

"În situaţia dată, în condiţiile în care, la robinet, clientului îi curge apă rece în loc de apă caldă, din respect pentru banii cetăţenilor, am dispus sistarea agentului termic până la atingerea parametrilor de furnizare", a adăugat el.

RADET a menţionat că depune toate eforturile pentru remedierea situaţiei actuale.

"Oprirea anumitor puncte termice face posibilă încălzirea apei calde aduse de la centrale diametral opuse zonelor afectate şi livrarea către bucureşteni conform condiţiilor prevăzute în contractele de furnizare de servicii. Până la ora 20:00 a zilei de 9 iunie, situaţia nu a putut fi remediată", a transmis sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dragnea si Firea sunt niste demagogi, vorbesc pt pensionarii votanti psd care inghit pe nemestecate orice ineptie. Firea cere ridicarea popririi pe conturile RADET. Nu o doare gura, prostii care o asculta si ridica sechestrul incalca o hotarare judecatoreasca definitiva! Si sunt vinovati de abuz in serviciu! Opririle sunt convenite de comun acord si in perioada de gol de sarcina termica adica din aprilie pana in septembrie orice modificare de program nu poate conduce la lipsa apei calde pt ca exista capacitate tehnica de preluare. Consumul de apa calda vara este de 10 ori mai mic decat iarna. Daca nu repari vara nu poti produce iarna. Politrucii RADET arunca vina pe ELCEN ca sa nu-i schimbe Firea, Politrucul Nicolaescu de la ELCEN a fost ca de obicei prins pe picior gresit, fiind plecat cu prietenul Iordanescu in Franta, la placeri fotbalistice. Sigur ca Iordanescu il ia cu el pt ca l-a angajat pe fisu la Biroul Piata de energie desi n-are nicio treaba, a facut teologia baietul. La RADET si ELCEN trebuie sa ramana in functiile de conducere numai oameni priceputi si cu probitate morala. Niciodata nu veti vedea la tv o declaratie rostita de directorul economic Vilca = groparul ! Sau pe presedintele CA ELCEN, Prepelita. Si fisu e angajat la ELCEN sa faca umbra pamantului. Oprescu e sursa raului, de 3 ani nu a platit subventia la RADET, iar RADET nu a platit la ELCEN. Romgaz a depus la tribunal cerere de sechestru pe activele de la CET Progresu din cauza datoriilor facute de ELCEN. Si urmeaza sa preia CET Progresu asa cum a preluat in 2012 CET Mures, tot din cauza datoriilor ELCEN. Oprescu, cu sprijin masiv de la PSD prin Nita, Ponta si Dragnea, a ingropat RADET si ELCEN.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb