SUA şi trei ţări sud-americane vor coopera împotriva terorismului

I.V.
Internaţional / 20 iulie 2019

 SUA şi trei ţări sud-americane vor coopera împotriva terorismului

Statele Unite şi trei ţări din America de Sud vor stabili un mecanism regional de securitate pentru combaterea criminalităţii şi a terorismului, a anunţat ministrul argentinian de externe, Jorge Faurie, după o întâlnire cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, vineri, transmite dpa din Bogota.

Mecanismul grupând Argentina, Brazilia, Paraguay şi SUA va facilita "coordonarea politică şi diplomatică a eforturilor în lupta împotriva activităţilor ilicite din regiune, precum şi a posibilelor legături cu criminalitatea transnaţională şi finanţarea terorismului", a spus Faurie.

Anunţul a venit în timp ce SUA au oferit o recompensă de până la 7 milioane de dolari pentru informaţii care să conducă la localizarea unui presupus agent Hezbollah responsabil pentru un atac asupra unui centru al comunităţi evreieşti din Buenos Aires, care s-a soldat cu 85 de morţi în 1994.

Salman Raouf Salman, cunoscut şi sub numele de Samuel Salman El Reda, este un lider al Organizaţiei de Securitate Externă a Hezbollah, care este responsabil de "planificarea, coordonarea şi executarea ... de atacuri teroriste

în întreaga lume", a spus Departamentul de Stat. "Nu doar conduce şi sprijină ... activităţi teroriste în Emisfera Occidentală, dar a şi fost implicat în comploturi în întreaga lume", adaugă acesta.

De asemenea, SUA l-au desemnat pe Salman drept Global Specially Designed Terorist (SDGT, terorist global special desemnat), ceea ce a dus la îngheţarea posibilelor sale active din SUA.

SDGT sunt entităţi şi persoane fizice despre care Oficiul pentru Controlul Activelor Externe al Departamentului de Trezorerie (OFAC) constată că au comis sau prezintă un risc semnificativ de comitere a unor acte de terorism sau că oferă sprijin, servicii sau asistenţă unor terorişti sau organizaţii teroriste vizate în programele de contra-terorism.

Pompeo, care a participat la un summit consacrat luptei antiteroriste la Buenos Aires şi a vizitat respectivul centru comunitar evreiesc, cunoscut sub numele de AMIA, a spus în timpul reuniunii că Salman a coordonat de la faţa locului atacul din 1994.

Într-o conferinţă de presă el a spus că Hezbollah a efectuat atacul cu bombă "cu sprijinul deplin" al Iranului şi a adăugat că Hezbollah încă "păstrează o prezenţă puternică în America de Sud".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb