Turcia a făcut presiuni la NATO pentru măsuri mai blânde împotriva Belarusului după deturnarea avionului de linie

G.B
Internaţional / 28 mai 2021

 Turcia a făcut presiuni la NATO pentru măsuri mai blânde împotriva Belarusului după deturnarea avionului de linie

Turcia a făcut presiuni asupra aliaţilor din cadrul NATO pentru a dilua reacţia oficială la deturnarea de către Belarus a unui avion de pasageri şi la reţinerea unui jurnalist au declarat doi diplomaţi familiarizaţi cu chestiunea pentru Reuters, transmite Agerpres.

Alianţa formată din 30 de aliaţi a dat publicităţii un comunicat de două paragrafe prin care condamnă aterizarea forţată a unui zbor al Ryanair pentru a-l aresta pe jurnalistul Roman Protasevici, dar nu include niciuna dintre măsurile punitive pentru care au insistat ţările baltice şi Polonia.

Comunicatul a fost de asemenea mai puţin dur decât remarcile publice ale secretarului general al NATO Jens Stoltenberg, care a numit incidentul o "deturnare de stat" şi l-a calificat drept "revoltător".

Ankara a insistat ca orice menţiune de sprijin pentru mai multe sancţiuni occidentale asupra Belarusului şi apelurile la eliberarea deţinuţilor politici din această ţară să fie lăsate în afara textului, au spus cei doi diplomaţi. O formulare care ameninţa cu suspendarea cooperării NATO cu Belarus a fost de asemenea înlăturată, au adăugat ei.

Unii diplomaţi susţin că Ankara ar putea încerca să-şi menţină legăturile cu Moscova, cel mai apropiat aliat al Belarusului, şi să menţină legăturile cu Belarus prin intermediul Turkish Airlines, care are zboruri zilnice la Minsk.

O altă posibilitate ar putea fi determinarea Turciei în a-i atrage pe turiştii ruşi în această vară, după pandemia de coronavirus.

O creştere a numărului de cazuri de coronavirus luna trecută şi mai multe avertismente de călătorie au dus la anularea multor rezervări timpurii şi au făcut să se întrevadă perspectiva unui nou an pierdut în turism pentru Turcia, care se bazează pe afluxul de venituri pentru a-şi finanţa datoria externă ridicată.

Ministerul turc de Externe nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta aceste informaţii.

"Comunicatul Consiliului Nord-Atlantic privind Belarus a fost convenit prin consens de toate cele 30 de ţări aliate. Nu intrăm în detalii asupra detaliilor discuţiilor din Consiliul Nord-Atlantic, care sunt confidenţiale", a declarat un oficial al NATO.

Unul dintre diplomaţi susţine că Stoltenberg a obţinut acordul tuturor aliaţilor, inclusiv al Turciei, pentru textul final publicat pe site-ul NATO, pentru a evita divizări publice viitoare.

Insistenţa Turciei asupra unui text diluat a supărat un număr de aliaţi, în special Polonia, Lituania şi Letonia, care insistaseră asupra unui limbaj mai dur, susţin diplomaţii citaţi.

Un al treilea diplomat susţine că rezerva Ankarei a avut drept scop principal utilizarea altor formulări decât cele ale Uniunii Europene, care a prezentat mai multe propuneri de sancţiuni. Printre acestea se află o interdicţie de a pătrunde în spaţiul aerian al UE pentru liniile aeriene belaruse, împiedicare liniilor aeriene din Belarus de a folosi aeroporturile UE şi apelul la liniile aeriene din blocul comunitar de a evita Belarusul.

Turcia nu este membră a UE, deşi este o ţară candidată de mai mulţi ani.

"Mulţi aliaţi au fost nemulţumiţi de Turcia. Era important pentru NATO să răspundă şi este neclar de ce Ankara ar vrea să-l apere pe (preşedintele belarus Aleksandr) Lukaşenko", a declarat un diplomat european prezent la discuţii.

Turcia a devenit un partener mai dificil în ultimii ani pentru unii aliaţi ai NATO, având dispute cu Franţa din cauza politicii sale în Libia, cu SUA în chestiunea Siriei şi cu Grecia asupra drepturilor de forare în Mediterana de Est.

Turcia a cumpărat, de asemenea, sisteme de rachete de apărare antiaeriană din Rusia, ţară despre care NATO spune că este un adversar care încearcă să destabilizeze Vestul.

SUA şi UE au criticat ceea ce ele percep drept o alunecare către un regim mai autoritar sub preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în special de la lovitura de stat eşuată din 2016.

Însă Turcia, care are a doua cea mai mare armată din NATO, se află într-o locaţie strategică între Europa şi Orientul Mijlociu şi are ieşiri la Marea Neagră şi Marea Mediterană, este prea mare şi prea importantă pentru ca UE şi SUA să o poată ignora, comentează Reuters.

Ankara a afirmat în mod repetat că susţine NATO, dar are dreptul de a-şi urma propria politică externă suverană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb