100 - EDIŢIE SPECIALĂ Istorie şi politică

Acum două sute de ani, când revoluţiile au accelerat dintr-o dată Istoria, România nu era decât o promisiune. Dar Istoria, cu viclenia sa hegeliană, a transformat promisiunea în realitate. Şi tot aceiaşi Istorie a purtat-o, la sfârşitul anului 1918, spre apogeu.

Însă statele n-au un destin. Nu sunt predeterminate. Ele sunt expresia modului în care, în decursul timpului, s-a făcut politică. Cum Istoria are oroare de vid, eşecul unor politici a antrenat, mai ales în condiţii extreme de la sfârşitul Marelui Război, dispariţia unor state şi apariţia sau re-constituirea altora. Astfel a apărut Europa cu dificultăţi de astăzi. Printr-un nou război cald, şi mai sângeros decât Primul, iar apoi printr-unul Rece au existat încercări de a readuce Europa la liniştea aparentă de după Congresul de la Viena, din 1815, dar, cel puţin până acum, n-au reuşit. Iliberalii de astăzi (Putin, Erdogan, Orban) nu-şi ascund însă nostalgia după acea epocă.

Dar istoria nu se repetă: nu este nici liniară şi nici nu garantează evoluţia. Luată oarecum prin surprindere de transformările geopolitice care au urmat Primului Război Mondial, România reuşise să-şi dubleze teritoriul. Dar Unirea nu a fost doar a teritoriilor, ci şi a populaţiilor, însă acest amănunt a fost subevaluat de politicienii regăţeni, convinşi că Unirea, fiind dictată de un Destin Naţional este eternă.

Dar Cadrilaterul, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost pierdute la primul moment de criză geopolitică majoră. Graniţele s-au tot mutat, dar populaţiile, cu identitatea lor culturală, au rămas pe loc.

Unirea "tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească" a fost proclamată la Alba Iulia, la Marea Adunare Naţională din 1 decembrie 1918, dar unirea efectivă a teritoriilor a fost dictată prin decretul-lege din 11 decembrie 1918. Or, acest decret punea deja jaloanele unei alte Românii decât cea pe care credeau că o proclamă cei ce au votat Rezoluţia de la Alba Iulia. "Principiile fundamentale la alcătuirea noului Stat Român" anunţate la Alba Iulia au fost transformate, în nici două săptămâni, într-o "unire necondiţionată". Atunci, oarecum pe nevăzute, s-a conturat derapajul naţionalist în care şi-au găsit şi îşi găsesc şi astăzi argumentele reprezentaţii tendinţelor nedemocratice de la noi.

Aşa se face că astăzi, la o sută de ani, în 2018, România, cel puţin România oficială, pare dezorientată, prinsă între un trecut din ce în ce mai tulbure şi un viitor din ce în ce mai incert! Cu toate acestea nu-mi pot imagina România viitoare altfel decât europeană şi democratică! Aşa cum o doreau şi o afirmau cei care au redactat, susţinut şi votat Rezoluţia din 1 decembrie 1918.