15 ANI DE ACTIVITATE PE PIAŢA TURISTICĂ Hello Holidays estimează o creştere de 20%, în 2022

E.O.
Companii / 19 ianuarie 2022

Hello Holidays estimează o creştere de 20%, în 2022

Printre ofertele din acest an ale companiei de turism se numără peste 40 de trasee prin România şi Bulgaria, circuite în Europa, precum şi mai multe destinaţii de vacanţă în Grecia

Hello Holidays adaugă, în acest an, programelor constante de vacanţă în Grecia, Turcia, Egipt, Dubai, mai multe destinaţii de vacanţă în Grecia, curse charter autocar noi spre Bulgaria, din aproape toată ţara, mai multe excursii "O zi cât o vacanţă" în România şi Bulgaria, precum şi circuite cu autocarul ori avionul în Europa.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei turistice, vacanţele pentru 2022 sunt listate în prima campanie de oferte speciale din an, "De ziua noastră, e ziua ta!", derulată între 20 şi 25 ianuarie, prin care Hello Holidays marchează împlinirea a 15 ani de activitate în turism. Cu această ocazie, 15 sejururi în Grecia, Turcia, pe litoralul românesc ori circuite sunt oferite gratuit celor care fac rezervări în timpul campaniei, extragerea având loc la finalul acesteia, pe 26 ianuarie.

Grecia, destinaţia pentru care Hello Holiday a vândut primele vacanţe în urmă cu 15 ani, este prezentă în oferta 2022 cu mai multe noutăţi - insulele Skopelos, Alonissos, Skiathos, dar şi Pelion, Volos. Agenţia organizează curse charter autocar, din mai până la finalul lunii septembrie, şi oferă pentru cazare o selecţie de hoteluri situate foarte aproape de plajă.

Alte oferte pentru vacanţa în Grecia, în Halkidiki, Thassos, Evia, Riviera Olimpului şi Zakynthos (zbor charter) sunt disponibile cu reducere de până la 60%, între 20 şi 25 ianuarie.

Un sejur în Pelion, în luna iunie, costă de la 155 de euro/persoană, iar în Evia, de la 130 de euro/persoană, preţurile fiind mai mici cu până la 20% în campania aniversară.

Denisa Oprea, directorul de marketing al Hello Holidays, a declarat: "Reluăm Pelion, care a mai fost în oferta noastră, şi lansăm Skiathos, Insula Skopelos, Insula Alonissos şi Volos la cererea turiştilor noştri care călătoresc de mai multe ori într-un an în Grecia, au locuri preferate, dar vor să vadă şi zone noi. Se fac deja rezervări pentru studiouri şi hoteluri aflate aproape de plajă, ofertele de Early Booking, dar şi cele din campania aniversară fiind avantajoase. Operând Grecia de 15 ani avem cele mai bune oferte de la partenerii noştri locali".

Pentru Bulgaria, care a reprezentat şi 60% din vânzările zilnice ale Hello Holidays vara trecută, agenţia introduce din 27 mai curse charter autocar zilnice din Bucureşti, de două ori pe săptămână din Deva şi Craiova şi preia transferurile din zona Moldova. În Bulgaria, agenţia asigură transferurile la dus şi la retur de la hotel pentru toate zonele de pe litoralului bulgăresc. Pentru turiştii din Cluj-Napoca şi împrejurimi sunt oferite ca alternativă zboruri săptămânale pentru sejururi de 3, 5, 7 sau 8 nopti.

Vacanţele în Sharm el Sheikh din 2022 sunt disponibile până la finalul lunii martie pe zboruri charter, iar cele pentru Hurghada, până în noiembrie. Pentru rezervările din perioada 20 - 25 ianuarie reducerea e de 100 de euro/cameră.

Hello Holidays lansează în 2022 mai multe tipuri de vacanţe cu avionul ori autocarul în Turcia, în zonele de litoral, în Cappadocia, Efes, Istanbul, Turcia de Nord şi Est. Primul zbor charter al sezonului este spre Antalya, pentru vacanţa de Paşte, în timp ce zborurile pentru Marmaris, Bodrum şi Kusadasi sunt programate din luna iunie. Preţurile pentru sejururile cu avionul ori cu autocarul în Turcia sunt tăiate la jumătate în timpul campaniei aniversare.

Peste 80 de programe de tip circuit se află în oferta Hello Holidays în 2022, în România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Macedonia, Albania, Ungaria, Cehia, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, ţările nordice ori Rusia, cu o durată de la două la 20 de zile, organizate din februarie în noiembrie.

"Revenim la programele pe care le aveam înainte de pandemie, dar adăugăm şi Iordania, Statele Unite, Georgia, Turcia cu Trabzon şi Van, sperând că 2022 va fi un an cu mai puţine condiţionări pentru călătorii. Toate acestea au o reducere de 15% rezervate în perioada campaniei aniversare", precizează directorul de marketing

În 2022, Hello Holidays le propune turiştilor mai multe variante de excursii "O zi cât o vacanţă", peste 40 de trasee prin România şi Bulgaria, oferindu-le ocazia să viziteze mănăstiri, cetăţi, sate şi oraşe turistice, să petreacă o zi la mare sau la munte.

Înfiinţată în urmă cu 15 ani, agenţia de turism Hello Holidays este organizator de circuite în România şi alte 36 de ţări din Europa şi Asia, dar şi de sejururi în Grecia, Turcia, Egipt, Dubai. Programele "O zi cât o vacanţă", de o zi, în România şi Bulgaria, ori cele cu o durată mai mare, de până la 20 de zile, oferă turiştilor experienţe unice de călătorie.

Hello Holidays Transport, prin care sunt realizate programele de vacanţă ale agenţiei, are o flotă de 13 autocare şi 6 microbuze, ultimele două autocare fiind cumpărate în timpul pandemiei.

Grupul de firme Hello Brands (agenţia Hello Holidays şi Hello Holidays Transport) a înregistrat în 2021 un volum de vânzări de 5,5 milioane de euro şi estimează o creştere de 20% în 2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb