365 DE ZILE DE RĂZBOI CALENDARUL SANCŢIUNILOR IMPUSE RUSIEI

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 februarie 2023

CALENDARUL SANCŢIUNILOR IMPUSE RUSIEI

23 februarie 2022

- Consiliul UE adoptă primul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la decizia Federaţiei Ruse de a recunoaşte zonele necontrolate de guvern din regiunile Doneţk şi Luhansk din Ucraina ca entităţi independente şi la decizia ulterioară de a trimite trupe ruseşti în aceste zone.

Pachetul conţine sancţiuni specifice împotriva celor 351 de membri ai Dumei de Stat a Rusiei şi a altor 27 de persoane; restricţii impuse relaţiilor economice cu zonele care nu sunt controlate de guvern ale regiunilor Doneţk şi Luhansk; restricţionări ale accesului Rusiei la pieţele de capital şi la pieţele şi serviciile financiare ale UE.

24 februarie 2022

- Liderii UE, reuniţi într-un summit special convocat în urma lansării agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, convin sancţiuni suplimentare, care privesc sectorul financiar; sectorul energiei şi cel al transporturilor; produsele cu dublă utilizare; controlul şi finanţarea exporturilor; politica în domeniul vizelor; sancţiuni suplimentare împotriva unor cetăţeni ruşi; noi criterii de includere pe listă.

- SUA emit sancţiuni de corespondenţă şi plată prin contul Sberbank şi filialele sale; sancţiuni împotriva VTB Bank, Otkritie Financial Corp. Bank, Sovcombank şi Novikombank şi a filialelor acestora, îngheţându-le activele din SUA şi interzicând tranzacţiile cu acestea; noi restricţii privind datoria şi capitalul propriu pentru Sberbank, Alfa-Bank, Credit Bank of Moscow, Gazprombank, Russian Agricultural Bank şi alte companii ruseşti.

- SUA impun controale la export pentru software, echipamente şi tehnologie.

25 februarie 2022

- UE adoptă al doilea pachet de sancţiuni, decizând să îngheţe activele lui Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, şi ale lui Serghei Lavrov, ministrul de Externe. În plus, UE impune măsuri restrictive membrilor Consiliului Naţional de Securitate al Federaţiei Ruse şi celorlalţi membri ai Dumei de Stat ruse care au sprijinit recunoaşterea imediată de către Rusia a celor două "republici" autoproclamate Doneţk şi Luhansk. De asemenea, Consiliul convine asupra unui nou pachet de măsuri individuale şi economice, sancţiunile vizând sectorul finanţelor, al energiei, al transporturilor şi al tehnologiei, precum şi politica în domeniul vizelor.

- SUA îi sancţionează pe preşedintele rus Vladimir Putin şi ministrul de externe, Serghei Lavrov.

28 februarie 2022

- UE adoptă al treilea pachet de sancţiuni, printre noile măsuri numărându-se: interzicerea tranzacţiilor cu banca centrală a Rusiei; un pachet de sprijin în valoare de 500 milioane de euro pentru finanţarea echipamentelor şi a materialelor destinate forţelor armate ucrainene; interzicerea survolării spaţiului aerian al UE şi a accesului transportatorilor ruşi la aeroporturile din UE; noi sancţiuni care vizează încă 26 de persoane şi o entitate.

- SUA blochează tranzacţiile cu banca centrală a Rusiei.

2 martie 2022

- Sunt excluse şapte bănci ruseşti din SWIFT, respectiv deconectate de la sistemul financiar internaţional. Acestea sunt Bank Otkritie, Novikombank, Promsvyazbank, Rossiya Bank, Sovcombank, Vnesheconombank (VEB) şi VTB Bank. (A.V.)

(continuare în pagina 2)

UE introduce, de asemenea, o interdicţie privind investirea, participarea sau contribuţia în alt mod la proiecte viitoare cofinanţate de Fondul de investiţii directe al Rusiei; vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de bancnote euro către Rusia sau către orice persoană fizică sau juridică ori sau entitate din Rusia. Este aprobată suspendarea activităţilor de difuzare în UE a canalelor mass-media Sputnik şi Russia Today, aflate sub controlul autorităţilor Federaţiei Ruse.

3 martie 2022

- Consiliul UE prelungeşte cu încă un an, până la 6 martie 2023, măsurile de îngheţare a activelor îndreptate împotriva unor persoane identificate drept răspunzătoare de deturnarea de fonduri ale statului ucrainean sau pentru abuz în serviciu cu prejudicierea fondurilor publice ucrainene.

8 martie 2022

- SUA interzic importurile de petrol, gaze şi alte produse de energie ruseşti.

9 martie 2022

- UE decide măsuri restrictive suplimentare cu privire la exportul de produse de navigaţie maritimă şi de tehnologie de radiocomunicaţii către Rusia.

10 martie 2022

- UE prelungeşte cu încă şase luni sancţiunile legate de integritatea teritorială: restricţii de călătorie, îngheţarea activelor şi interdicţia de a pune fonduri sau alte resurse economice la dispoziţia persoanelor şi a entităţilor incluse pe listă. Sancţiunile vor continua să se aplice unui număr de 862 de persoane şi 53 de entităţi din Rusia.

15 martie 2022

- UE impune al patrulea pachet de sancţiuni economice şi individuale, noile măsuri incluzând o interdicţie privind toate tranzacţiile cu anumite întreprinderi deţinute de stat; furnizarea de servicii de rating de credit oricărei persoane sau entităţi ruse; noi investiţii în sectorul energetic din Rusia.

- Consiliul UE extinde lista persoanelor care au legătură cu baza industrială şi de apărare a Rusiei, cărora li s-au impus restricţii la export mai aspre în ceea ce priveşte produsele cu dublă utilizare şi produsele şi tehnologia ce ar putea contribui la consolidarea tehnologică de către Rusia a sectorului său de apărare şi securitate. De asemenea, UE introduce restricţii comerciale în ceea ce priveşte fierul, oţelul şi produsele de lux, sancţiuni privind încă 15 persoane şi 9 entităţi.

24 martie 2022

- SUA sancţionează industria de apărare a Rusiei, Duma Rusiei şi conducerea Sberbank.

31 martie 2022

- SUA impun noi sancţiuni care vizează sectorul tehnologic al Rusiei şi eforturile conexe de a se sustrage sau de a ocoli sancţiunile.

6 aprilie 2022

- SUA anunţă sancţiuni împotriva Sberbank şi Alfa-Bank, îngheţând activele celor două bănci, şi le interzic persoanelor din SUA să facă afaceri cu acestea. De asemenea, SUA interzic noi investiţii în Rusia şi impun sancţiuni de blocare completă a companiilor-cheie deţinute de statul rus. Impun sancţiuni împotriva oficialilor ruşi de rang înalt şi a membrilor familiei acestora, inclusiv copiilor adulţi ai preşedintelui Putin şi soţiei şi fiicei ministrului de externe, Serghei Lavrov.

7 aprilie 2022

- SUA sancţionează gigantul rusesc al diamantelor PJSC Alrosa-Nyurba, blocând toate proprietăţile şi interesele sale în SUA.

8 aprilie 2022

- UE stabileşte al cincilea pachet de sancţiuni, care include interdicţii cu privire la importurile din Rusia de cărbune şi alţi combustibili fosili solizi; accesul tuturor navelor ruseşti în porturile UE; intrarea în UE a operatorilor de transport rutier ruşi şi belaruşi; importurile de alte bunuri, precum lemnul, cimentul, fructele de mare şi băuturile alcoolice; exporturile către Rusia de combustibil pentru avioane cu reacţie şi de alte bunuri; depozitele în cripto-portofele. De asemenea, UE adoptă sancţiuni împotriva a 217 persoane şi 18 entităţi. Printre acestea se numără interzicerea totală a tranzacţiilor pentru patru bănci importante din Rusia, reprezentând o cotă de piaţă de 23% din sectorul bancar rus.

8 mai 2022

- SUA anunţă noi sancţiuni împotriva Rusiei, vizând membrii consiliului executiv al Sberbank şi membrii consiliului de administraţie al Gazprombank. Noile sancţiuni vizează şi JSC Bank Moscow Industrial Bank. În plus, trei dintre cele mai importante reţele de televiziune de stat şi/sau controlate din Rusia au fost adăugate pe lista de sancţiuni: JSC Channel One Russia, Russia-1 şi JSC NTV Broadcasting Co.

3 iunie 2022

- UE decide al şaselea pachet de sancţiuni, care include: o interdicţie asupra importurilor de ţiţei şi de produse petroliere rafinate din Rusia, cu o serie de excepţii limitate; o interdicţie SWIFT pentru încă trei bănci ruse şi o bancă belarusă; suspendarea difuzării în UE a încă trei canale mass-media ruse deţinute de stat. De asemenea, UE adoptă sancţiuni împotriva unui număr suplimentar de 65 de persoane şi 18 entităţi.

27 iunie 2022

- Ţările G7 interzic importurile de aur din Rusia.

28 iunie 2022

- SUA sancţionează 70 de entităţi, dintre care multe sunt legate de industria de apărare a Rusiei, inclusiv Rostec, precum şi 29 de persoane fizice. SUA anunţă restricţii privind vizele, inclusiv pentru 500 de ofiţeri militari şi oficiali ai Federaţiei Ruse.

21 iulie 2022

- UE decide pachetul de sancţiuni de "menţinere şi aliniere", menite să înăsprească sancţiunile economice existente împotriva Rusiei, să perfecţioneze punerea lor în aplicare şi să consolideze eficacitatea acestora. Pachetul introduce o nouă interdicţie de a cumpăra, importa sau transfera aur de origine rusă, inclusiv bijuterii; consolidează controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare; extinde interdicţia existentă de acces în port la ecluze; clarifică măsurile existente, de exemplu în domeniul achiziţiilor publice, al aviaţiei şi al justiţiei; impune sancţiuni unui număr suplimentar de 54 de persoane şi 10 entităţi, inclusiv primarul Moscovei şi Sberbank, o instituţie financiară importantă. Noile măsuri, la fel ca sancţiunile anterioare, nu vizează exporturile Rusiei de alimente, cereale sau îngrăşăminte.

26 iulie 2022

- UE prelungeşte cu încă şase luni sancţiunile economice, până la 31 ianuarie 2023. Sancţiunile constau în restricţii privind finanţele, energia, tehnologia, produsele cu dublă utilizare, industria, transporturile, produsele de lux.

30 septembrie 2022

- SUA impun sancţiuni asupra a 14 persoane legate de complexul militar-industrial al Rusiei şi a 278 de membri ai legislativului rus implicaţi în referendumurile organizate în Ucraina. Guvernatorul băncii centrale ruse, Elvira Nabiullina, se numără printre persoanele sancţionate.

6 octombrie 2022

- UE decide al optulea pachet de sancţiuni, noile sancţiuni incluzând, printre altele: un plafon de preţ legat de transportul maritim al petrolului rusesc destinat ţărilor terţe; adăugiri la lista produselor restricţionate care pot contribui la consolidarea militară şi tehnologică a Rusiei; restricţii suplimentare privind comerţul şi serviciile în relaţia cu Rusia; adăugarea pe listă a altor 30 de persoane şi 7 entităţi.

2 decembrie 2022

- G7 şi Australia acceptă să plafoneze preţul ţiţeiului rusesc la 60 de dolari pe baril.

3 decembrie 2022

- UE convine asupra unui plafon al preţului de 60 de dolari pe barilul de ţiţei, de uleiuri din petrol şi uleiurile obţinute din minerale bituminoase care sunt originare sau exportate din Rusia.

15 decembrie 2022

- SUA impun sancţiuni omului de afaceri rus Vladimir Potanin, trei membri ai familiei şi companiei sale, Interros Co. Noile sancţiuni vizează, de asemenea, creditorul rus PJSC Rosbank, pe care Potanin l-a achiziţionat la începutul anului 2022, şi 17 filiale ale VTB Bank PJSC.

16 decembrie 2022

- UE stabileşte al nouălea pachet de sancţiuni, măsurile incluzând interdicţii privind exporturile de motoare de drone; exporturile de produse şi tehnologii cu dublă utilizare; investiţiile în sectorul minier; tranzacţiile cu Banca Rusă de Dezvoltare Regională; furnizarea de servicii de publicitate, de cercetare de piaţă şi de sondare a opiniei publice. De asemenea, UE suspendă licenţele de radiodifuziune pentru alte patru canale mass-media ruse şi sancţionează alte 141 de persoane şi 49 de entităţi.

27 ianuarie 2023

- UE prelungeşte sancţiunile cu şase luni, până la 31 iulie 2023.

4 februarie 2023

- UE convine asupra nivelului plafoanelor de preţ pentru produsele petroliere din Rusia. Este vorba despre preţul pe baril la care sau sub care produsele petroliere din Rusia beneficiază de derogarea de la interdicţia de a furniza: servicii de transport maritim de produse petroliere către ţări terţe şi asistenţă tehnică, servicii de intermediere sau finanţare ori asistenţă financiară în legătură cu transportul maritim de produse petroliere către ţări terţe.

Plafonul tarifar pentru produsele petroliere: tranzacţionate sub valoarea nominală a ţiţeiului este stabilit la 45 de dolari pe baril; tranzacţionate peste valoarea nominală a ţiţeiului este stabilit la 100 de dolari pe baril.

15 februarie 2023

- Comisia Europeană propune al zecelea pachet de sancţiuni, măsurile restrictive conţinând interdicţii de export de peste 11 miliarde de euro, restricţionarea exportului de bunuri pentru tehnologii avansate, includerea pe lista indezirabililor a propagandiştilor lui Putin şi prevenirea eludării acestor sancţiuni de către oligarhii ruşi care încearcă să-şi ascundă sau vândă activele.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In Europa nota de plată pentru razboiul energetic este de 800 miliarde euro,tările UE au alocat 681 mld euro pentru a amortiza impactul razboiului econimic asupra companiilor,pe primul loc în topul cheltuielilor Germania cu 270 mld euro

    erau niste desene vech cu porcii ce au pacalit animalele sa se intoarca impotriva 'oamenilor /stapanilor'.

    porcii au castigat pacalind si manipuland animalele alungand oamenii din ferma. 

    porcii s-au pus in casa fermierului si animalele proaste au dus o viata mai crunta ca pe fremea conducerii oamenilor. 

    Cred ca desenele alea ar trebuie foarte bine difuzate in teritoriile invadate. 

    Poate cineva de la servicii sa trimita algoritm pe retelele sociale si media de pe net... sa bombardeze audio vizualul cu desenele alea nimate vechi. 

    Mare putere de exemplu au acele desene ce s-au repetati istoric in multe economii / natii. 

    s c cret 

    a vazut cinva discursul lui Putin?

    cum foloseste "adevarul" ca sa dezbine si sa cucereasca opinie politica?! 

    Foarte bine a jucat pentru cei pro nationalisti si pro familii traditionale! 

    Am vazut ca nu se posteaza nimic despre frazele lui. 

    Daca inchidem ocii la propriu si ascultam cele ce zice fara sa stim ca este Putin am intelege adevarul din cuvintele lui. Doar ca acest "adevar" este o carte jucata acum ca forma de dezbinare si nu ca forma de unire / intelegere /comunicare /rezolvare probleme social economice militare financiare culturale. 

    Va recomand sa faceti testul discursului lui Putin tradus in 100 de limbi de pe glob in toate tarile lumii pe un esantion minim de 2000 de oameni alesi random si o sa vedeti ca are 98% rezultat POZITIV! 

    Atentie mare la Neatentia sociala sociologica comportamentala!!! 

    Mai alesc ca urmeza sa loveasca explozie de youth in piata ca procent din populatie pe unele regiuni ale romaniei!  

    S c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb