5 to go continuă ritmul susţinut de creştere

Comunicate de presă / 30 septembrie 2021

5 to go continuă ritmul susţinut de creştere

Ritmul de creştere al 5 to go se menţine şi în acest an: 60 de unităţi au fost deschise din ianuarie până acum, din cele 100 stabilite ca obiectiv pentru 2021. Expansiunea regională accelerată şi consolidarea echipei sunt factorii care au susţinut trendul ascendent, contribuind la succesul şi dezvoltarea strategică a 5 to go în acest an. Astfel, din cele 60 de cafenele deschise anul acesta, jumătate sunt în afara Bucureştiului. Cele mai recente oraşe în care au fost inaugurate sunt Galaţi, Dorohoi, Orăştie, Lugoj, Târgu Jiu, Bârlad, Oneşti, Slatina, Câmpina, Caracal, Botoşani, Roşiorii de Vede, Mangalia şi Năvodari. În total, peste 45 de oraşe din întreaga ţara găzduiesc cel puţin o cafenea 5 to go, conform unui comunicat remis redacţiei.

În plus, după ce Călin Ţiplea s-a alăturat 5 to go în funcţia de Chief Operating Officer, echipa continuă să se întărească! Vlad Ştefănescu, barista apreciat şi premiat la nivel naţional, cu o experienţă de peste 12 ani şi certificare ca formator autorizat, va fi cel care va ocupa de trainingul şi dezvoltarea fiecărui barista din echipa 5 to go, pentru a asigura constanţa gustului şi calitatea fiecărei cafele servite.

"Anul 2021 a fost pentru noi anul eficientizării. Segmentul to go a resimţit impactul crizei pandemice mai puţin decât industria ospitalităţii, în general. Deşi efectele crizei se fac simţite la nivel de consum, pentru acest tip de afaceri mici, francizele, s-a putut vorbi şi de optimizări la nivel de costuri de funcţionare, precum chiriile. Cred că modelul de business 5 to go este unul care şi-a dovedit eficienţa şi sunt încrezător că obiectivul de creştere stabilit pentru acest an este realizabil. Avem planuri bine definite şi o echipă puternică, iar sosirea lui Vlad Ştefănescu aduce un mare avantaj pentru noi şi pentru toţi francizaţii, acela de a asigura fiecărui barista o pregătire la standarde ridicate, pentru a aduce în fiecare pahar gustul şi aroma care definesc 5 to go", a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

"Mă bucur să văd antreprenorii curajoşi care au avut încredere în noi şi au lansat cu succes cafenele care au devenit repere în oraşul lor. Astfel, am accelerat ritmul de creştere la nivelul oraşelor mici şi medii, unde cafenelele 5 to go reuşesc uşor şi rapid să câştige popularitate, iar tendinţele la nivel de consum sunt de a înregistra valori peste medie. Ne aşteptăm la o accelerare a acestui ritm. Ţintim anumite oraşe unde am găsit locul potrivit şi suntem acum în căutare de parteneri, dar şi oraşe în care avem deja antreprenorii, însă căutăm încă locul potrivit", a declarat Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.

Noutăţi şi oferte pentru a răspunde noilor trenduri de consum

Direcţiile de dezvoltare pe termen mediu includ şi consolidarea segmentului de retail, precum şi dezvoltarea de concepte noi, care să adreseze noi categorii de produse, precum cele BIO, organice şi vegane. Pentru consumatorii care apreciază şi aleg astfel de produse, echipa 5 to go are în plan noutăţi şi oferte, care vor fi anunţate în curând.

Cu aproape 270 de unităţi deschise la nivel naţional, 5 to go este cel mai mare lanţ de cafenele din Europa de Est, dar şi cea mai accesată franciză din România pe segmentul ospitalităţii. Obiectivele grupului sunt de a depăşi 300 de locaţii în 2021, cu accent pe dezvoltare masivă la nivel regional şi consolidare în capitală, şi de a ajunge la un total de 1,000 de cafenele în România, în următorii 5 ani. Dovadă a succesului 5 to go stă şi faptul că ocupă locul 12 în topul celor mai importanţi jucători din industria cafelei în Europa, în 2020.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb