500.000 DE EURO FONDURI EUROPENE: Prima "Şcoală de aplicatori din domeniul pardoselilor sintetice şi hidroizolaţiilor" din România

J.P.
Miscellanea / 16 septembrie 2020

Prima "Şcoală de aplicatori din domeniul pardoselilor sintetice şi hidroizolaţiilor" din România

EMS Floor Group deschide la Turda prima "Şcoală de aplicatori în domeniul pardoselilor sintetice şi hidroizolaţiilor", cu finanţare europeană. În cadrul şcolii, 185 de elevi înscrişi la liceu, şcoală profesională sau postliceală, proveniţi din zone defavorizate din regiunea Nord-Vest, se vor putea specializa într-o meserie nouă.

Proiectul include parteneriate cu unităţile de învăţământ din care provin cursanţii, conform unui comunicat trimis redacţiei.

"Lucrând cot la cot cu aplicatorii, la începuturile afacerii noastre, am descoperit că procesul de învăţare a tehnicilor şi sistemelor de aplicare a răşinilor durează aproape doi ani. De asemenea, în procesul de dezvoltare a echipelor EMS, am descoperit că în România nu există o specializare în acest sens, astfel că ideea unei şcoli de profil, care să îmbine teoria cu stagii concrete de practică, a venit firesc", a declarat Claudiu Baciu, antreprenor, cofondator al EMS Floor Group.

Compania a obţinut finanţare europeană de 500.000 de euro prin Programul Operaţional cu Capital Uman, proiectul "Stagii de practică în domeniul construcţiilor pentru 185 de elevi din regiunea Nord-Vest" având ca perioadă de implementare 2020-2022.

"Ne-am axat pe elevii care provin din zone defavorizate precum Ocna Mureş, Poiana sau Câmpia Turzii şi suntem în proces de semnare a parteneriatelor cu şcolile din zonă. Împreună cu directorii unităţilor de învăţământ, am stabilit că, dacă numărul elevilor care vor dori să intre în program va depăşi limita de 185, îi vom şcolariza pe toţi, iar EMS îşi va asuma costurile suplimentare. Scopul acestui program este de a oferi copiilor de aici şansa să înveţe o meserie care ar putea să le ofere pe viitor un trai decent", a explicat Marius Baciu, cofondator EMS Floor Group.

Potrivit programei, elevii vor acumula noţiuni teoretice despre sistemele de răşini, pe care apoi le vor exersa în timpul stagiilor de practică. Sesiunile de curs sunt împărţite în stagii de câte 3 luni, astfel încât, pe parcursul celor 24 de luni, toţi cei 185 de elevi înscrişi în program să beneficieze de şcolarizare, prin parcurgerea completă a curriculei.

La cursurile şcolii vor putea participa elevii de clasele a XI-a şi a XII-a de liceu, elevii claselor a X-a şi a XI-a din cadrul Şcolilor Profesionale şi elevii din toţi anii de studiu pentru unităţile de învăţământ postliceal.

În baza parteneriatelor ce vor fi semnate cu şcolile, o parte a stagiilor de practică va include modernizarea unităţilor de învăţământ incluse în program. "Vom trasa şi organiza terenurile de sport, vom amenaja căi pietonale în şcoli şi în afara lor, vom recondiţiona scările şi căile de acces în clădiri. Toate lucrările se vor baza pe răşină şi vor fi realizate de elevi, sub stricta supraveghere a specialiştilor EMS", a adăugat Claudiu Baciu.

Compania ia în calcul angajarea unui număr cât mai mare de absolvenţi ai Şcolii de aplicatori, la finalul programului.

Şcoala va respecta normele de siguranţă sanitară şi distanţare fizică impuse de pandemie, utilizarea măştilor şi a mănuşilor de protecţie fiind o practică obişnuită în activitatea de aplicare a răşinilor profesionale.

Fondată în 2010, EMS Floor Group estimează pentru anul în curs afaceri de 11,4 milioane de euro, în creştere cu 22% faţă de anul anterior. Compania îşi propune ca până în 2025 să devină "cel mai dorit angajator" din industria de profil în Uniunea Europeană şi să depăşească pragul de 20 de milioane de euro cifră de afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb