A CRESCUT CU 22% ÎN ANUL FISCAL 2018 Siemens a realizat afaceri de peste un miliard de lei în România

A.V.
Ziarul BURSA #Companii / 29 martie 2019

Siemens a realizat afaceri de peste un miliard de lei în România

Siemens, una dintre cele mai importante companii de tehnologie la nivel mondial, a înregistrat în România o cifră de afaceri consolidată de peste un miliard de lei în anul fiscal 2018 (1 octombrie 2017 - 30 septembrie 2018). "Afacerile din România au înregistrat o evoluţie sustenabilă, cifra de afaceri cumulată a companiilor Siemens prezente pe plan local înregistrând o creştere de peste 22% în anul fiscal 2018, comparativ cu anul financiar precedent", a declarat ieri, într-o întâlnire cu jurnaliştii, Titus Loew, CFO Siemens România.

Majorarea a fost determinată preponderent de dinamica crescută a investiţiilor în infrastructură energetică şi feroviară, dar şi de rezultatele solide din sectorul automatizărilor industriale şi din domeniul echipamentelor medicale.

Cristian Secoşan, CEO Siemens România şi Republica Moldova, a menţionat: "2018 a fost marcat de finalizarea unor proiecte importante, dar şi de câştigarea unor contracte noi, inclusiv în Republica Moldova. În continuare, vedem potenţial de dezvoltare în toate domeniile noastre de activitate, în principal sub impactul a două mari tendinţe. În primul rând, creşterea gradului de digitalizare, care determină o schimbare a modelelor de afaceri şi creează necesitatea adaptării rapide în toate sectoarele economice. Un exemplu este producţia, unde discutăm deja de câţiva ani de o nouă revoluţie industrială. Al doilea factor de dezvoltare este evoluţia pozitivă resimţită în ultimii ani în domeniul investiţiilor în infrastructură feroviară şi energetică, sectoare vitale pentru o dezvoltare sustenabilă a României".

Printre proiectele la a căror realizare şi-a adus contribuţia compania Siemens anul trecut se numără modernizarea şi construcţia de staţii de transformare, inclusiv 14 unităţi în Republica Moldova. De asemenea, compania a livrat soluţii de digitalizare şi automatizări industriale pentru o serie de proiecte şi a contribuit la dotarea mai multor clădiri de birouri cu sisteme inteligente de management.

În ceea ce priveşte centrele de cercetare-dezvoltare din România, compania a continuat să dezvolte operaţiunile, una dintre direcţii fiind formarea unei echipe dedicate securităţii cibernetice în Bucureşti. Şi numărul angajaţilor Siemens a înregistrat o creştere uşoară, depăşind 2.200 de persoane, la 30 septembrie 2018.

"Resursele umane sunt cel mai de preţ activ al unei companii, iar în ultimii ani au reprezentat şi un important resort de dezvoltare al României. Sectorul IT, de exemplu, a atras şi continuă să atragă jucători din întreaga lume, iar România se poziţionează deja ca un pol al cercetării-dezvoltării în regiune. Este o mare şansă şi este datoria noastră să încercăm să dezvoltăm aceste talente", a adăugat Cristian Secoşan, adăugând, însă, că sunt destul de greu de găsit salariaţi în prezent, în condiţiile în care aceştia trebuie să fie nu doar "oamenii potriviţi", ci şi să înţeleagă ce este compania Siemens în acest moment, respectiv o societate inovatoare la nivel de tehnologie.

Pe lângă programele de training ale propriilor angajaţi, Siemens România a avut de-a lungul anilor circa 1.600 de studenţi în diferite programe de practică şi internship. Printre cele mai noi proiecte de dezvoltare dedicate tinerilor studenţi se numără un program de practică în domeniul Inteligenţei Artificiale, organizat în Braşov. De asemenea, Siemens a donat echipamente şi software cu o valoare totală de peste 300.000 euro pentru dotarea mai multor laboratoare în mari centre universitare din România şi Republica Moldova.

Cu o istorie locală de 114 ani, Siemens deţine în România patru fabrici, în Sibiu şi Buziaş, şi patru centre de cercetare-dezvoltare, în Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca.

La nivel mondial, grupul Siemens are o cifră de afaceri de 83 miliarde de euro, este prezent în peste 200 de ţări şi regiuni, cu un număr de 379.000 de angajaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

Ziarul BURSA

25 noiembrie
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb