A începutul Forumul Economic Monidal de la Davos

S.B.
Internaţional / 25 ianuarie 2021

A începutul Forumul Economic Monidal de la Davos

Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, care în acest an se va desfăşura în format online, a început astăzi cu discursul preşedintelui chinez Xi Jinping, a cărui ţară pare să fi depăşit pandemia de coronavirus, pe plan economic cel puţin, informează Hotnews.

Ulterior, în cursul acestei zile, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va discuta alături de ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, omologul său german, Peter Altmaier, şi directorul general de la Goldman Sachs despre modul în care poate fi relansată creşterea economică.

Aceasta, alături de gestionarea unei pandemii care continuă să provoace decese peste tot în lume, este chestiunea crucială pentru care oficialii, şefii de companii şi oamenii de ştiinţă participă săptămâna aceasta la mese rotunde online la forumul de la Davos.

Cu prilejul ediţiei din 2020 a WEF, apariţia în China a unei misterioase pneumonii, care nu fusese încă declarată o pandemie, nu genera decât o vagă incertitudine.

Elita economică reunită în staţiunea de ski Davos era mai interesată de replicile dintre Donald Trump şi Greta Thunberg decât de carantina impusă la Wuhan. Un an mai târziu, miliardarul republican a plecat de la Casa Albă însă continentul asiatic revine pe scenă pentru cea de a 51-a ediţie a forumului de la Davos, care va avea drept temă: "Un an crucial pentru reclădirea încrederii".

Europa va fi reprezentată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Hotnews.

Asia va fi reprezentată de preşedinţii chinez şi sud-coreean precum şi de premierii Indiei şi Japoniei. Organizatorii Forumului economic mondial au decis să pună un accent deosebit pe Asia după un studiu recent al companiei de asigurări Euler Hermes care arată că, urmare a pandemiei, Produsul Intern Brut al Chinei îl va egala pe cel al SUA în 2030, adică cu doi ani mai devreme decât se estima înaintea crizei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. As fi vrut ca acest Forum sa depaseasca nivelul unei ''suete'', sa fie guvernat de un regulament , care sa permita luarea unor decizii ce ar trebui sa corecteze mersul omeniriii , mers care a ajuns sa adanceasca si mai mult prapastia dintre tarile bogate si sarace, dintre persoanele bogate si cele sarace.

    E o adunatura de borfasi neomarxisti acolo, iar online sunt mai protejati de furia maselor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb