AB InBev analizează posibilitatea asocierii cu Pepsi

A.C.
Companii / 13 octombrie 2014

Anheuser-Busch (AB) InBev, cel mai mare producător de bere la nivel mondial, analizează posibilitatea de a se asocia cu Pepsi, după ce în septembrie au apărut informaţii potrivit cărora compania vizează o achiziţie a competitorului SABMiller, transmite Bloomberg.

Compania cu capital belgiano-brazilian analizează o eventuală asociere cu gigantul american Pepsi, a cărui valoare de piaţă este estimată la 142 de miliarde de dolari, pentru a decide dacă o astfel de tranzacţie este utilă din punct de vedere strategic şi financiar, potrivit surselor Bloomberg.

Însă, nu au fost iniţiate negocieri în acest sens până în prezent.

O astfel de tranzacţie ar pune o distanţă şi mai mare decât cea existentă între AB InBev şi competitorii săi, Monster Beverage şi Keurig Green Mountain.

Principalele motive pentru analizarea asocierii cu Pepsi sunt posibilitatea de a reduce costurile şi de creştere a veniturilor companiei, prin vânzarea de bere şi băuturi răcoritoare prin intermediul aceleiaşi reţele de distribuţie.

Cultura AB InBev este "bazată pe încheierea unor tranzacţii pe scară largă, pe paşi mari înainte", a declarat Richard Withagen, analist la Kepler Cheuvreux.

În ultimii zece ani, AB InBev a încheiat tranzacţii de aproximativ 90 de miliarde de dolari.

În septembrie, au apărut informaţii potrivit cărora AB InBev ar negocia obţinerea unor credite pentru a finanţa o posibilă achiziţie a companiei rivale SABMiller, într-o tranzacţie estimată la aproape 122 de miliarde de dolari.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb