AB InBev obţine 11 miliarde de dolari în urma vânzării diviziei din Australia

I.M.
Companii / 21 iulie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Anheuser-Busch InBev, producătorul numărul unu de bere la nivel mondial, şi-a vândut operaţiunile din Australia grupului nipon Asahi, pentru 11 miliarde de dolari, şi a anunţat că ar putea relua listarea afacerii sale din regiunea Asia-Pacific, amânată din cauza condiţiilor nefavorabile de pe piaţă, transmite Reuters.

Vânzarea diviziei din Australia va ajuta AB InBev să-şi accelerate expansiunea pe alte pieţe în creştere rapidă, din regiune şi din lume. Tranzacţia ar urma să se finalizeze în primul trimestru din 2020 şi va ajuta la reducerea datoriei, se arată într-un comunicat al companiei belgiene.

Este cea mai mare tranzacţie realizată vreodată de Asahi şi va permite grupului nipon să devină al treilea producător global de bere, după AB InBev şi Heineken, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Acordul vine la doar o săptămâna după ce AB InBev informase că nu va merge mai departe cu planificata listare la Bursa de la Hong Kong a afacerii sale din regiunea Asia-Pacific - Budweiser Brewing Company APAC Ltd - în ceea ce ar fi fost cea mai mare Ofertă Publică Iniţială (IPO) din acest an. Listarea ar fi ajutat la reducerea datoriilor AB InBev, care au crescut exploziv în 2016 ca urmare a preluării rivalului SABMiller pentru 104 miliarde de dolari, o tranzacţie care a creat un gigant care domină 30% din piaţa mondială a berii, conform Reuters.

Sursele au explicat că de câteva luni Asahi şi-a exprimat interesul pentru achiziţionarea diviziei din Australia a AB InBev dar discuţiile s-au finalizat numai după renunţarea de către compania belgiană a listării afacerii sale din regiunea Asia-Pacific.

"AB InBev a reluat rapid negocierile cu Asahi deoarece a realizat că poate obţine aproximativ aceeaşi sumă ca în urma Ofertei Publice Iniţiale. Discuţiile au avut loc la Londra şi Hong Kong", au adăugat sursele.

Încă există argumente pentru listare, acum excluzând divizia din Australia, dacă se va obţine "o valoare corectă", se arată într-un comunicat al AB InBev, mai scrie sursa citată.

La finalul lui 2018 datoria totală a AB InBev se ridica la 102,5 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb