ABSL România: Sectorul serviciilor pentru afaceri va creşte cu 30% în următorii trei ani

F.A.
Companii / 8 octombrie 2013

Sectorul serviciilor pentru afaceri va înregistra o creştere de 30% în următorii trei ani, una dintre cele mai dinamice creşteri din economie, potrivit unui studiu al Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri (ABSL) în România.

Alexander Weigl, Preşedinte ABSL România, a declarat: "România se află pe locul 9 la nivel global şi pe locul al 2-lea în Europa Centrală şi de Est ca destinaţie preferată pentru companiile din sectorul serviciilor pentru afaceri, care este unul dintre cele mai dinamice din economie. În pofida crizei economice, rata medie a creşterii anuale în ultimii trei ani a fost de 20%, iar pentru următorii trei ani se estimează o creştere de 30%".

"În vederea sprijinirii dezvoltării pe termen lung a sectorului serviciilor pentru afaceri, ABSL România propune un parteneriat strategic între autorităţi, mediul academic şi sectorul privat, care să se concentreze pe următoarele direcţii: elaborarea unei strategii de dezvoltare a sectorului în vederea creşterii rolului industriei serviciilor pentru afaceri în susţinerea economiei locale; colaborarea cu mediul academic în vederea pregătirii de personal înalt calificat şi creşterii oportunităţilor de angajare la absolvire; crearea unui cadru legislativ stimulativ şi a unor stimulente de natură fiscală pentru sectorul serviciilor pentru afaceri; creşterea atractivităţii pieţei locale pentru investiţii prin valorificarea avantajului competitiv pe care România îl are pe piaţa globală a serviciilor pentru afaceri", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Potrivit unui studiu realizat de ABSL împreună cu KPMG, la nivelul anului 2012 piaţa serviciilor pentru afaceri totaliza 500 milioane de euro şi aproximativ 20 000 de angajaţi. Companiile membre ABSL acoperă aproximativ jumătate din această piaţă, totalizând o cifră de afaceri cumulată de 200 milioane de euro şi 8 000 de angajaţi, potrivit sursei citate. "Industria serviciilor pentru afaceri va continua să se dezvolte rapid pe plan local, deoarece tot mai multe companii caută să-şi reducă costurile operaţionale şi să-şi îmbunătăţească capitalul de lucru. Marile companii multinaţionale şi-au deschis în ultimii ani cel puţin un centru de afaceri în România, unele dintre acestea numărând peste 2000 de angajaţi. Este vorba de angajaţi cu înaltă calificare şi care vorbesc mai multe limbi străine, dintre care aproximativ 80% deţin cel puţin un masterat sau o certificare internaţională", a spus Alexander Weigl, Preşedintele ABSL.

Potenţialul României ca destinaţie pentru serviciile pentru afaceri a fost subliniat şi de Pawel Panczyi, Managing Director, ABSL Polonia: "Eficienţa costurilor de personal din România, localizarea geografică a ţării, dimensiunile pieţei locale şi competenţele angajaţilor români din acest domeniu fac din România o locaţia căutată de către companiile din industria externalizării proceselor de afaceri, externalizării serviciilor informatice şi centrelor de servicii partajate".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb