Accize pe tablouri, de la 1 Aprilie

MARIUS TIŢA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 1 aprilie 2005

Frigul nu se încumetă să plece de pe la noi şi ne transformă primăvara în toamnă tîrzie, ce stă cu norii de ploaie deasupra capului. Am consumat deja exact o lună de primăvară şi încă nu ne-am dezgheţat. Cam rigidă a fost situaţia şi la licitaţia Alis de duminică, cea în care s-au vîndut doar 22 dintre cele 50 de oferte ale secţiunii de Pictură-Grafică. Cel mai mare preţ obţinut - 160 de milioane de lei - nu este nici el prea încălzitor, altădată fiind vorba de miliarde sau măcar jumătăţi ori sferturi de miliard. Pornind de la 101 milioane, pictura "Portretul unui înalt prelat" de Carol Pop de Szathmari a primit 59 de milioane în plus, în cursul unei dispute de cartonaşe de licitaţie între un enigmatic colecţionar care se pare că ştia pe cine reprezintă tabloul de dimensiuni mari şi o doamnă bănuită a licita în numele unui îmbogăţit de dată recentă, dar încă sub guvernarea Năstase, grăbit să spele banii pentru că guvernarea Tăriceanu îi promisese deja senzaţii tari şi neplăcute. Cinci mii şi mai bine de dolari pentru o impozantă pictură a unuia dintre clasicii acestei arte la noi, călător de renume şi apropiat al capetelor încoronate este totuşi un preţ mic, dar el a fost cu toate astea ţinut în frîu de zvonurile conform cărora Prea Fericita Patriarhie va uza de dreptul de preempţiune acordat recent de preşedintele Băsescu domnului Teoctist personal, în schimbul unei loje de onoare la mănăstirea Cotroceni. În astfel de situaţii, cel care spune că vrea să preempţioneze, plăteşte preţul de adjudecare şi îi suflă obiectul licitatorului cîştigător, acesta pierzînd comisionul şi o parte din accizele şi arieratele incluse în preţul de licitaţie. Problema devine şi mai acută după întîi aprilie, chiar de astăzi adică, pentru că, în conformitate cu decizia guvernului de a guverna prin taxe şi accize, au fost introduse accize şi pe tablouri, conform numărului de tuşe pe care artistul le-a tras pe pînză. În plus, este singura pictură de Carol Popp de Szathmary apărută în licitaţiile de la noi, cel puţin în acest mileniu.

Revenind la licitaţia Alis de duminică, ultima în care nu se aplică acciza pe tablouri, pe locul doi al amărîtului clasament, de data aceasta, al vînzărilor se află o pictură de nimeni altul decît Jean Paller. Propusă cu 102,950 de milioane de lei, ea s-a vîndut cu exact 102,950 de milioane, la care se adaugă tot felul de taxe, tarife şi impozite, dar nu şi accize, licitaţia ţinîndu-se, aşa cum cere legea, la mai puţin de 24 de zile de la data intrării în vigoare a decretului-lege care introduce acciza pe tablouri. Ceea ce surprinde la acest vas cu flori în manieră clară a lui Jean Paller sînt atît faptul că preţul său nu a mai crescut spectaculos, cum ne-a obişnuit în ultimul timp acest adevărat Jean Cheller al picturii noastre, de fapt nu a crescut nici măcar cu preţul unui bilet de autobuz, cît şi faptul că pictura era deja propusă la un preţ mare, în momentul în care, în urma licitaţiei, preţul său nu a mai crescut deloc. Cu două săptămîni înainte, adică la precedenta licitaţie Monavissa, un peisaj de iarnă cam lipsit de fiorul kellerian a fost propus cu doar 47 de milioane de lei şi nici măcar nu a fost vîndut, cum nevîndut a rămas şi un "Interior al palatului de la Balcic", propus, la 27 februarie, cu 63 de milioane şi nevîndut cu tot atîtea. Şi cu toate acestea, florile de duminica asta sînt cele mai scumpe ale lui Jean Cheller, după nişte "Petunii" oferite la începutul anului, chiar în prima licitaţie, cu 17 milioane, şi cocoţate brusc la 90, preţ de adjudecare.

Cumpărat cu 365 de euro din tîrgul de vechituri de la Pantelimon, singurul loc unde i s-a pierdut renumele căpătat în Vitan Bîrzeşti, cum că ar fi pictată pe muşamaua încă plină de firimituri de pîine, lucrarea "Strînsul spicelor" de Tibor Erno a fost propusă cu 46 de milioane de lei şi s-a vîndut cu 95 de milioane de lei. La acest preţ se adaugă comisioanele casei de licitaţie, de 23%, o lipsă de accize de 30% şi cheltuieli de transport de 17%, pentru că pictura a fost deja dusă, cu trenul şi vaporul, la casa de licitaţie Balaton Utca din Budapes-ta, unde este expertizată în vederea punerii în vînzare, la şedinţa din 31 aprilie. Cunoscut şi sub numele de Tiberiu Eugen, artistul are mare căutare în Ungaria, unde este cunoscut ca un precursor al curentului masonic în pictură. Deoarece expertiza nu a fost finalizată, de fapt de abia a început, nu este cunoscut preţul la care va fi propusă această pictură, dar se pare că este vorba de unul format din cinci cifre, în forinţi, una dintre cele mai puternice monede ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA).

O deosebită imagine cu un violoncelist aplecat asupra corzilor, cu o cromatică specifică autorului, Corneliu Baba, şi o dibace surprindere a mişcării interpretului a fost adusă pe scenă pentru 43 de milioane şi nu a plecat de acolo pînă nu i s-a arătat un cartonaş în valoare de 60 de milioane de lei. Realizat în 1953, desenul în tonuri cărămizii îl reprezintă pe bunicul lui Marius Tucă, un cunoscut violoncelist al Filarmonicii din Caracal, şi este probabil cea mai scumpă lucrare în non-ulei realizată de un artist român cu numele de Baba, prenumele Corneliu şi care să se fi născut în 1906 la Craiova. Apropo, alarmă, atenţie: simţiţi voi, factori culturali, cum se apropie un centenar?

Tot cu 60 de milioane de lei a fost vîndută o pictură pe care, însă, se cereau mai puţin decît pe violoncelistul Tucă, numai 28 de milioane de lei mai precis. Pictura se intitulează "Cana cu flori", reprezintă, aşa cum metaforic sugerează şi titlul, o cană cu flori, iar autorul are un nume, Dumitru Ghiaţă, fooooarte potrivit cu vremurile de acum şi meteo-timpurile pe care le trăim la început de aprilie. Lucrarea provine dintr-o colecţie privată, unde a intrat direct de pe şevaletul pictorului. A stat acolo o perioadă îndelungată, păstrată cu gelozie de proprietar, dar în momentul în care acesta a plecat în staţiunea de tratament şi patinaj viteză Sîngeorge Z. Bush, viitorii moştenitori au hotărît să o pună în libertate, să o redea circuitului comercial. Banii vor fi folosiţi pentru aducerea înapoi a colecţionarului din staţiune şi tratarea apoplexiei care îl va apuca cînd va afla că i-au vîndut tabloul. Deşi iniţial se promisese că noul proprietar al picturii va primi, în carne şi oase, inclusiv vasul de lut care a slujit de model pentru pictură, el a fost totuşi păstrat pentru a se înscena un "trompoeil", adică se vor pune flori în el şi va fi aşezat într-o ramă identică, astfel încît bătrînul colecţionar să nu-şi dea seama de dispariţie. Moştenitorii în devenire se gîndiseră să vîndă şi o pictură cu o casă cu cerdac, dar nimeni nu ar fi acceptat să cumpere doar pămîntul, iar ei să păstreze casa din pictură, să o pună în ramă şi la fel, bătrînul să nu realizeze ce au făcut golanii cît a lipsit el.

Ar mai fi multe de povestit în acest spirit de debut de aprilie. Poate despre o pictură de Aurel Cojan, propusă cu 22 de milioane şi vîndută cu 38, dar cu maestrul v-am păcălit deja, la începutul lunii, cînd îl dădeam punînd de un al doilea centenar iar el, de fapt, împlinise doar 91 de anişori. Nu ne mai rămîne decît să promitem mari premii în strîngeri de mînă celor care vor descoperi erorile voluntare şi exagerările păcălicioase din textul de mai sus şi să semnăm cu adevăratul nume al autorului: Pictor Vonta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb