Acordarea certificatelor de concediu medical pentru carantină şi izolare reglementată de CNAS

A.B.
Miscellanea / 3 august 2020

Acordarea certificatelor de concediu medical pentru carantină şi izolare reglementată de CNAS

Persoanele aflate în carantină, cât şi cele pentru care s-a impus măsura izolării vor beneficia de concediu medical eliberat de medicul de familie, pe baza documentelor eliberate de direcţiile de sănătate publică în care sunt menţionate şi perioadele pentru care au fost instituite măsurile de carantină sau izolare, a anunţat astăzi CNAS potrivit unui comunicat de presă.

"În situaţia în care, după expirarea concediului medical acordat la ieşirea din spital, starea de sănătate a persoanei nu permite reluarea activităţii, medicul de familie poate prelungi concediul medical pentru aceeaşi afecţiune, pe durata recomandată în scrisoarea medicală eliberată de medicul curant din spital. În situaţia în care medicul curant nu a eliberat concediu medical la externare, pentru perioada în care persoana asigurată este izolată la domiciliu sau la locaţia declarată de aceasta, certificatul de concediu medical pentru aceeaşi afecţiune se acordă de medicul de familie care monitorizează starea de sănătate a persoanei prin intermediul consultaţiilor medicale la distanţă. În această situaţie, certificatul de concediu medical se eliberează după ultima zi a încetării perioadei de izolare, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la această dată", a precizat CNAS.

De asemenea, pentru persoanele asigurate pentru care s-a instituit măsura carantinei, în condiţiile Legii nr. 136/2020, certificatele de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicii de familie, după ultima zi a încetării perioadei de carantină, pe durata stabilită prin documentul eliberat de direcţia de sănătate publică, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină.

Dacă perioada de carantină depăşeşte 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale pentru acordarea concediului medical.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb