Acţiuni de protest pe platforma industrială Govora

Ziarul BURSA #Politică / 19 ianuarie 2005

Închiderea Uzinelor Sodice Govora subminează economia judeţului Vîlcea, a declarat ieri Achille Duţu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie. Sindicatul Sodistul din cadrul societăţii a declanşat ieri acţiunile de protest, fiind susţinut de Sindicatul Liber Oltchim, Sindicatul Libertatea din CET Govora, Sindicatul Liber din CET Govora şi Sindicatul Minier Berbeşti din SC Minieră Berbeşti SA. La acţiunea de protest, conform liderului sindical, au participat peste 2.000 de persoane.

În momentul de faţă activitatea Uzinei Sodice Govora a fost suspendată din cauza datoriei de 700 miliarde lei pe care aceasta o are faţă de Societatea CET Govora, sumă care reprezintă contravaloarea agentului termic furnizat. Patronatul societăţii este reprezentat de firma Bega Com Timişoara.

"Închiderea societăţii are un impact negativ asupra economiei judeţului Vîlcea, afectînd un număr de peste 11.000 de salariaţi, cît şi familiile acestora prin pierderea pieţelor externe neonorînd contractele pe care societatea le are, în valoare de peste 400 milioane euro. Cu toa-te eforturile depuse atît de sindicate, cît şi de conducerile societăţilor comerciale afectate de Consiliul Judeţean, de Prefec-tura Vîlcea, cît şi de parlamentarii vîlceni, de ce Bega Com Timişoara refuză sistematic şi nejustificat rezolvarea acestei crize", afirmă liderul sindical, citat de Rompres.

Pentru a preîntîmpina convulsiile sociale de proporţii ce s-ar putea declanşa pe platforma chimică din Rîmnicu Vîlcea, angajaţii au cerut sprijin printr-o scrisoare deschisă atît premierului Călin Popescu Tăriceanu, cît şi preşedintelui Traian Băsescu încă din data de 14 ianuarie 2005.

CNS Cartel Alfa confederaţie la care sunt afiliate sindicatele implicate în acest conflict de muncă le susţine acţiunile de protest.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb