Acţiunile "Alro" Slatina, cele mai performante în ultima lună

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 19 octombrie 2009

Acţiunile "Alro" Slatina, cele mai performante în ultima lună

Titlurile combinatului "Alro" Slatina (simbol ALR), controlat de grupul Vimetco, au fost cele mai performante acţiuni de pe bursă în ultima lună, înregistrând, în perioada 15 septembrie - 15 octombrie, o apreciere de 67,16% (raportat la moneda europeană), până la 3,2 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de vineri.

Investitorii care au ales drept plasamente indicii bursieri, în intervalul analizat, au avut de câştigat, însă şi de pierdut, în funcţie de preferinţă. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 3,18% în ultima lună, în timp ce indicele BET-XT, care arată modificarea preţurilor celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 2,31%. În schimb, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), s-a depreciat cu 4,86%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 15 septembrie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" au obţinut în continuare randamente uşoare, în ton cu aprecierea monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, joi, un câştig de 0,35% din suma depusă.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la băncile comerciale s-au dovedit mai puţin inspiraţi, înregistrând creşteri sensibile la această categorie de plasament. Cei mai norocoşi au fost cei care s-au orientat spre "Alpha Bank" şi "Carpatica", care au continuat să ofere cele mai bune randamente, fructificând contul deponenţilor cu 0,25%.

Mai mult însă au câştigat persoanele care au achiziţionat titluri la fondul "Omninvest", cele mai performant în perioada analizată. Aces­tea au raportat un profit de 9,4% în ultima lună.

Tot pe plus au fost şi cei care au preferat, luna trecută, să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur. Metalul galben a câştigat 3,24% în perioada analizată, în condiţiile în care preţului acestuia continuă să crească la nivel mondial.

Perdanţii lunii au fost cei care au decis să îşi păs­treze banii "la ciorap", leul înregistrând un declin puternic, pe fondul instabilităţii politice. Astfel, persoanele care nu au ales niciun alt tip de plasament au raportat o pierdere de 0,61%, în intervalul 15 septembrie - 15 octombrie

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb