Acţiunile "Amonil" Slobozia s-au apreciat cu 182% în ultima lună

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 19 iunie 2009

Acţiunile "Amonil" Slobozia s-au apreciat cu 182% în ultima lună

Titlurile combinatului chimic "Amonil" Slobozia (simbol AMO) au fost cele mai performante acţiuni de pe bursă în ultima lună, înregistrând, în perioada 15 mai - 15 iunie, o apreciere de 181,51% (raportat la moneda europeană), până la 0,318 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.

Şi investitorii care au profitat de conjunctura favorabilă şi au ales drept plasamente indicii bursieri, în intervalul analizat, au avut de câştigat. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 10,73% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a avut un randament de 3,72%. Şi indicele BET-XT, care arată modificarea preţurilor celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 8,39%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 15 mai, să constituie depozite în euro la "Banca Românească" sau "Romanian International Bank" au obţinut în continuare randamente uşoare, în ciuda deprecierii monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, miercuri, un câştig de 0,54% din suma depusă.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la băncile comerciale, s-au dovedit mai puţin inspiraţi, înregistrând creşteri mai mici la această categorie de plasament. Cei mai norocoşi au fost cei care s-au orientat spre "Garanti Bank", care a continuat să ofere cele mai bune randamente, fructificând contul deponenţilor cu 0,21%.

Mai mult însă au câştigat persoanele care au achiziţionat titluri la fondul diversificat de investiţii "BT Index", cele mai performant în perioada analizată. Acestea au câştigat 13,64% în ultima lună.

La polul opus însă au fost cei care au decis să îşi păstreze banii "la ciorap". Astfel, persoanele care nu au ales niciun alt tip de plasament au înregistrat o pierdere de 0,95%, în intervalul 15 mai - 15 iunie, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană.

Au înregistrat pierderi uşoare şi cei care au preferat, luna trecută, să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada de referinţă. Metalul galben a pierdut 1,28% în perioada analizată, pe fondul ieftinirii preţului acestuia la nivel mondial.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb