Acţiunile "Dafora" Mediaş au fost cele mai performante în ultima lună, cu un randament de 44%

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 26 octombrie 2009

Acţiunile "Dafora" Mediaş au fost cele mai performante în ultima lună, cu un randament de 44%

Titlurile companiei de foraj "Dafora" Mediaş (simbol DAFR) au fost vedetele bursei în ultimele săptămâni, înregistrând, în perioada 22 septembrie - 22 octombrie, o apreciere de 44,15% (raportat la moneda europeană), până la 0,112 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de vineri.

Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "Active Dinamic", administrat de SAI Swiss Capital Asset Management, au fost şi ele mulţumite, ţinând cont că acest tip de plasament le-a adus o rentabilitate de 8,82%.

Randamente pozitive au fost înregistrate, joi, de către investitorii care au ales ca plasamente indicii bursieri, cu excepţia indicelui BET-FI, care a continuat şirul de deprecieri. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 3,87% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a scăzut cu 10,98%. La polul opus, BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a afişat o creştere sensibilă de 0,42%, în perioada menţionată.

Şi tradiţionaliştii care au preferat, la 22 septembrie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" au obţinut în continuare randamente uşoare. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile la aceste bănci, au obţinut, joi, un câştig de 0,35% din suma depusă.

Şi cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată, au avut de câştigat. Preţul metalului galben a crescut cu 2,71%, după ce investitorii s-au reorientat tot mai mult către acest tip de plasamente, după ce piaţa de capital a dat semne de scădere. În ţara noastră, un gram de aur valorează circa 100 de lei.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la "Alpha Bank" sau "Banca Carpatica", nu au avut nici de câştigat, nici de pierdut, dobânda lunară obţinută fiind zero.

Persoanele care au preferat în schimb, luna trecută, să îşi păs-treze banii "la ciorap" au înregistrat şi ele o depreciere uşoară a economiilor, cu 0,86%, în intervalul 22 septembrie - 22 octombrie, pe fondul aprecierii monedei euro în raport cu leul.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc pe site-ul nostru. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb